AcasăVedeteE.M.I. Boccaccio. A.k.a. Doktor Bocet. A.k.a BOC

E.M.I. Boccaccio. A.k.a. Doktor Bocet. A.k.a BOC

Pentru că guvernul pe care îl conduce a încheiat anul pe creştere economică, premierul Emil Boc a fost atât de fericit, că a găsit timp şi pentru alte activităţi. În alte cuvinte, el s-a gândit să transmită ţării un mesaj pe ritm de rap. Cel mai direct posibil, după cum ne-a şi declarat.

Fără ştiinţa nimănui, nici măcar a colegilor de partid, Domnia Sa şi-a pus ţoalele FUBU şi s-a înconjurat de o grămadă de şmecheri din Sălăjan colţ cu Socului. Aviz cunoscătorilor. Apoi, pe ritmul unor başi atât de nesimţiţi că au fisurat, instantaneu, structura de rezistenţă a opt blocuri, a muşcat din microfon ca un pitbull, lătrând versurile cu care venise de-acasă.

„De pensii mă doare la bască/am crescut PIB-u de-am lăsat Europa mască/frate, io când pun mâna pe guvernare s-a terminat cu şmecheria/daţi cezarului ce-i al cezarului că altfel mă … pe toată România”. Martorii înregistrărilor spun, de altfel, că Emil Boc îşi ieşise din minţi, fiind absolut de nestăvilit. „Nici măcar nu mai ţinea cont de rime”, a declarat un alt rapper, pe nume Costel. „Plus că, la un moment dat, a început să-i zică nigga (cioară) lui Vanghelie. Asta-i super şmecherie, frate, tre’ să fii super-smardoi să faci aşa ceva. Jos pălăria.”

Albumul pe care l-a înregistrat în numai două zile şi două nopţi de muncă susţinută este, de altfel, disponibil în magazine şi pe internet. Titlul – Şmecher de guvern – vorbeşte, desigur, de la sine. Cât despre multitudinea de pseudonime pe care şi le-a ales, Boc a spus că Boccaccio se referă la coerenţa discursului, la abilitatea textuală „cu care i-a fraierit pă toţi agaricii din România”, mai ceva ca celebrul poet italian. Cât despre Doktor Bocet, e simplu. „Asta vreau să se-audă după ce nu voi mai fi premier. Un bocet prelung şi trist din toate cele patru zări ale ţării noastre de handicapaţi.”

Atât a mai spus, după care a plecat la braţ cu două bagaboante trăsnet, de a întors privirile întregului cartier.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare