AcasăVedeteEXCLUSIV! De ce au fost probleme cu sonorizarea la...

EXCLUSIV! De ce au fost probleme cu sonorizarea la X Factor

 

Fiecare seară de duminică este plină pentru cei care încă nu şi-au dat seama că X Factor este o emisiune făcută de amatori, pentru amatori, cu amatori, iar seara trecută nu a fost nici pe departe o excepție. Sonorizarea emisiunii părea că vine dintr-un canal, telespectatorii luând cu asalt pagina de Facebook X Factor. Pentru că cei cinci fani ai emisiunii au fost foarte supărați și pentru că cineva trebuie să le ofere și lor o explicație, vă prezentăm în continuare câteva motive care, credem noi, au avut de-a face cu prestația mai proastă decât de obicei (eh, iată ca se poate și asta) a celor de la X Factor.

  • Băiatul care se ocupa de sonorizare a trebuit să dea o fuga până la baie să se spele pe față și să ia un Xanax pentru a putea suporta scălâmbăielile juriului.
  • Cheloo a venit pe platou un pic mai cherchelit decât de obicei și s-a ușurat pe instalația electrică, cel mai probabil pentru a recrea atmosfera de la concertele Paraziții de pe vremuri.
  • Delia și-a băgat placa de păr și încărcătorul de la telefon în același prelungitor, cauzând un scurtcircuit. Acum, nu știm care e problema mai mare: sonorizarea nasoală sau părul Deliei?
  • Pentru că și publicitatea negativă e tot publicitate, producătorii super emisiunii s-au gândit că problemele cu sonorizarea ar pune X Factor pe prima pagină a tabloidelor, reușind în acest fel să depășească, măcar o dată, Vocea României. Bună treabă, băieți!
  • Și pentru că suntem mai cârcotași de fel, ne-am gândit că eșecul monstruos al celor de la X Factor a avut ceva de-a face cu Băsescu, încercând să-l sape pe Voiculescu. Pentru că la Antena 3 nu are cum să se infiltreze, președintele s-a gândit că asta ar fi ocazia perfectă să facă mișto de Felix.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare