Paparazzi Caţavencu au (sur)prins-o pe Elena Udrea în timpul unei partide de volei pe plaja din Neptun. Deşi echipele nu purtau tricouri PMP, am aflat că acţiunea era organizată tot pe linie de fundaţie/partid. Am remarcat absenţa trăgătorului Băsescu, acesta fiind ocupat cu recoltarea grâului pentru export, necesar creşterii economice spectaculoase reuşite de Guvernul Ponta. Ridicătoarea Udrea a părut a nu simţi lipsa, ea servind perfect mingile la plasă unui tip necunoscut nouă, chel, cu cicatrice şi privire direcţionată ambiguu. Acesta nu a ratat nimic din ce i s-a servit, nimeni din echipa adversă nereuşind să-i pareze bombele.
Evenimentul s-a încheiat într-o bombă locală unde, de asemenea, bombardierul necunoscut nu a ratat nimic din ce i s-a servit. N-am reuşit să aflăm niciun indiciu privitor la identitatea acestuia; cei prezenţi au susţinut că este o speranţă pentru viitorul politic al PMP-ului şi singurul capabil să tragă decisiv cu dreapta.
Ne-am propus să dezvăluim misterul, trăgându-l de limbă pe respectivul la o duşcă de whiskey pe banii noştri. Suntem la a cincea sticlă şi nu am făcut încă vreun progres: individului abia i s-a deschis pofta, iar nouă nu ne ajung salariile nevestelor pentru o aşa investigaţie. Promitem să vă ţinem la curent, în funcţie de desfăşurarea evenimentelor. De la faţa locului (încă), vă transmit Cătălin şi Radu, de Lemn-Tănase.