AcasăVedeteEXCLUSIVITATE. Prima fotografie oficială a celei de-a doua mirese...

EXCLUSIVITATE. Prima fotografie oficială a celei de-a doua mirese din stat

Fotograful pentru nunți, botezuri, parastase și situații speciale (adică interviuri și reportaje) al redacției Academia Cațavencu și-a îmbogățit portofoliul profesional cu o ședință foto râvnită de toți colegii lui de breaslă, dar obținută exclusiv de el.

 

Din aleasă apreciere pentru pamfletele și satirele găzduite de revista noastră și pentru a întări hotărârea ei din copilărie de a se adresa cu prioritate păturii inteligente a societății românești, EBA a acceptat, ba nu, chiar a insistat să dedice cititorilor AC singura ședință foto autorizată a distinsei sale persoane.

Shootingul foto, adică tragerea în poză, s-a consumat a doua zi după nuntă, respectiv duminică, după ce rochia a fost curățată, apretată și călcată, iar de pe mănuși s-au scos petele de sos, nicotină și jeleu.

Deși era extrem de obosită de dansul pe care a trebuit să-l acorde fiecăruia dintre cei 400 de invitați masculi de la nunta ei, EBA a râs încontinuu de glumele fotografului nostru, care în timpul liber ne face bulele la poze, dă titluri articolelor și îndreaptă ce e de îndreptat prin texte. Așa se face că, în majoritatea fotografiilor, colțurile buzelor proaspetei mirese sunt ridicate până spre lobul urechilor, foarte aproape de punctul inferior al cerebelului Domniei Sale.

Mai merită precizat că floarea-soarelui care se află în poala celei de-a doua fete în stat a fost obținută de același fotograf descurcăreț de pe o plantație bio, made în România, deținută de unul dintre arabii care au în proprietate aproape tot sudul Munteniei. Precizăm aceasta pentru a nu se specula că am folosit material decorativ de import, eventual din Olanda. Dacă suntem patrioți, să fim până la capăt!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare