Fraier ce sunt, era să-mi cadă sarmaua din la fourchette când am văzut clănțăul lui Mihai Gâdea cel erect producând sunete tenorice de Crăciun. Horror, baby. Se cutremurau pereții. Cânta ca un popă nedus la biserică, ca un penticostal neprotestant sau, mai degrabă, ca un baptist nebotezat. Tăiat împrejur, doar. Cu durere…
Băi, frățioare, bluzac de-a binelea, Gâdea, ți se făceau ouăle fleașcă, iar gheața se topea-n pahar instantaneu. Era cam ca Frank Sinatra când avea pojar, așa triluia, ceva din care nu se înțelegeau cuvintele, dar hămăia ca să ne dea impresia că știe engleză. L-am văzut pe Gâdea țuguind buzele mai dihai ca Adrian Ursu când ne explică el, tăiat cu lama, cum e cu politica și de aici, din țevușca asta, împroșcându-ne cu niște note informative în si bemol și la diez, puțin cam pizzicatto, de numa’ Felix ce mai pricepe din ciripitu’ ăsta becar, old school.
Și, ca și când Gâdea nu ne-ar fi fost de ajuns să ne indigerăm, a pus mâna pe microfon și Mircea Badea, care doar ce-a făcut șpagat cu limba, că mi-a și crăpat o cană de cafea pe masă. Iar când Badea a intrat în microfonie au început și câinii să latre, să urle-a pustiu, simultan cu niște pocnitori de pe stradă. Bine că la un moment dat s-a oprit și s-a apucat de dans, chipurile să arate noii generații cum e cu lambada, macarena și cu twistu’. Până nu și-a arătat melteanu’ mușchii de pă piept și păru’ din buric, tot nu s-a lăsat. Abia la urmă și-a aranjat freza aia de pițifelnic după care se omoară și Van Damme, că încă nu i-a aflat secretul.
Cine mi-a lipsit însă la cântat? Ciutacu. Dacă descopeream că și Victor behăie ca la X-factor comun, mai că m-aș fi gândit că se poate pune de un cvartet, cu Mihai Morar sopran de figurantură, firește, ca să plesnească de ciudă amicul Turcescu, cu trupa aia a lui de ziariști instrumentriști. Pe de altă parte, cu atâția cântăcioși mațo-fripto-felixiști, mi-am pus fireasca întrebare: mai cântă careva pe la Antene? Deși, dat fiind trecutul patronului, mai corect ar fi să te miri cine nu cântă pe la posturile alea! Tare aș fi vrut să-l aud și pe Voiculescu interpretând o colindă de Crăciun. Din însemnările de la dosarele CNSAS se înțelege că avea ureche absolută și o voce de aur. Nu rata o notă. Lua și de sus, și de jos, cu ambele mâini, cu-n ambitus demn de invidiat. Și nu e singurul care s-a îmbogățit din muzică. La fel a făcut și Mick Jagger!
