Mai deunăzi am ascultat la radio melodia „Noi doi“ şi când am auzit cine-o cântă, am crezut că s-a scrântit DJ-ul: Guez feat. Andra Fănică. Stai aşa, mi-am zis, da’ pe fătucă n-o chema Andreea Bănică, de unde şi până unde Fănică? Şi abia văru’ Goagăl m-a lămurit că Bănică n-are nicio legătură cu Fănică, în sensul că până şi unicul neuron le e diferit! Să revenim însă la melodie, mai precis la versurile de mare profunzime cu care ea începe: „Indiferent de ce credem noi, iubirea se conjugă în doi“.
Porumbeilor, greşiţi flagrant şi, dacă aţi sta de vorbă cu Mircea Badea, v-aţi da seama imediat de eroare: Vuvuzel v-ar putea confirma, aducând ca martori toate afişele cu gagici goale din dormitorul lui de flăcău, că iubirea se conjugă şi în unu singur – păi n-aţi văzut ce bicepşi şi-a tras la mâna stângă de la atâta „conjugat“? În continuare, discuţia dintre cei doi artişti se menţine la aceleaşi standarde filosofice înalte: „Renunţă la orgoliu, hai s-o facem din plăcere, chiar dacă o dăm în ceartă, nu ne luăm «la revedere»“. Hei, să sune repede cineva la Brigada Moravuri şi să denunţe că domnişoara Andra Fănică nu „o face“ întotdeauna din plăcere, ceea ce ridică serioase semne de întrebare referitoare la moralitatea ei şi la neplata taxei pe noptieră. Şi ca să nu mai fie dubii, porumbeii o zic pe şleau în refren: „Noi doi ne-am combinat în grabă când eram matoi şi totuşi n-am fi doi dacă n-am fi de aceeaşi parte în război“.
Bravos, guguştiucilor, frumos exemplu daţi voi tineretului. Şi să ne mai mirăm că, după orele prânzului, prin satele Moldovei doar câinii, pisicile şi găinile nu sunt încă mangă? Relaţia sado-maso prinde contur în strofa a treia: „Doar pereţii care ştiu cât poţi să ţipi la mine şi doar patul mai e martor că ne-nţelegem bine“. Fănico, ai grijă, fată, că şi Alexandra Stan tot la dragoste cu năbădăi a poftit şi până la urmă ai văzut ce-a aranjat-o impresarul la pifometru! După ce se ceartă ca chiorii (nici o referire la Băse şi Ponta, evident), cei doi amorezi decid, pe final s-o dea la pace: „Haide să uităm ziua de ieri, hai să împachetăm, plecăm spre nicăieri, răsăritul să ne prindă a doua zi bronzaţi, în faţa cortului să scriem pe nisip «Nu deranjaţi!»“. Măi, ciocoflenderilor, în caz c-o să plecaţi vreodată în turneu, prin Europa, să nu faceţi prostia să le cântaţi italienilor sau francezilor ultima strofă, că dac-or auzi ăia de „cort“ şi de „bronzaţi“, vă dau jos de pe scenă, vă pun 300 de euro în buzunare şi vă trimit mintenaş în România!
