Deşi, când a ieşit de la mititica, Sişu promitea că se cuminţeşte, uite că nu se lasă şi, în loc să se îndrepte şi el, şi să se reapuce de jointuri, s-a reapucat de cântat. Cea mai recentă faptă pe care şi-a luat-o este o colaborare cu două fătuci proaspăt lansate în şoubiz. Pe una o cheamă Lavinia şi n-am auzit în viaţa mea de ea, iar pe a doua Isaia – de asta am auzit, dar credeam că e profet biblic. Ei bine, m-am înşelat: nu-i profet, dar de dănţuit dănţuieşte, dând din toate alea, că are din ce da. Piesa începe cu lamentaţia uneia dintre piţi – nu contează care: „Nu-ţi pune în gând să mă faci să plâng, să ard şi să cad ca un fulg, dacă vrei să te simt, fă-mă să râd, fă-mă să cânt“. Moment în care intervine Sişu, dornic să epateze cu vastele lui cunoştinţe de cinefil: „Ai putea fi Vivien Leigh astă seară, zici că-i Sahara, ce căldură-i afară…“ Foarte drăguţ, dar nu găsea şi el nişte actriţe mai vii, că asta deja aduce a gerontofilie, poate chiar a necrofilie? Şi, ca să vedeţi că nu vorbesc aiurea, i-auziţi cum continuă: „Dacă eşti Liz Taylor, aş putea fi Richard Burton, apăs un buton, scenografia e în ton“. Dar de o Angelina Jolie, o Scarlett Johannson, o Cameron Diaz, nimic-nimic, domnu’ Sişu?
Ca să-şi dovedească iubirea, eroul e în stare de orice: „Putem face filme în maşină, imortalizând călătoria milă cu milă, şi de-ar trebui să străbat Europa, mă-ntorc la tine ca Ulise la Penelopa“. Foarte interesant, dar din păcate nerealist: dintre toţi românii care străbat Europa, puţini revin acasă şi ăia nu se-ntorc ca Ulise la Penelopa, ci ca Pardaillan la Vitrina, Norvegia sau Expertiza! Dar ţineţi-vă bine, abia acum urmează versurile profunde: „Poetul ăla orb a văzut viitorul ca Arsenie Boca, de-aia versurile lui transcend în coca. Putem juca scene de război, amor între noi, decoruri şi peisaje descrise complex ca Tolstoi“. Mai lipseau nişte referiri la absurdul existenţial la Camus, o trimitere scurtă la meta-romanele oniriste şi textualismul optzecist şi chiar te-ntrebai: de ce nu se-apucă Tudorel ăsta să scrie o carte, în loc s-o ardă aiurea pe rap?
Dar, ceea ce părea o scenă romantică, se preschimbă brusc într-o furtună, când artistul realizează condiţia lui tragică într-o lume de gherţoi materialişti: „Da’ ce naiba vorbesc, nu vezi că se cer filme de acţiune, arme de ficţiune, prafuri de fricţiune? Şi curvele astea o să lingă tot ce am aruncat, fiindcă nu sunt în stare să-şi ridice propriul palat. Uită tot ce te-am învăţat, pune rolele la loc în raft, nu e niciun film, e realitatea pe care o trăiesc, de fapt“. Sunt întru totul de acord cu sensibilosul Sişu, mai puţin partea cu palatul: să-mi spună şi mie unde a văzut el, în ţara asta, curvă care nu şi-a tras cel puţin o vilă cu douăj’ de camere!
