AcasăVedeteSă-i dăm bip Agentului VIP

Să-i dăm bip Agentului VIP

Dacă ar exista ca vedetă, Cristian Brancu ar fi o aglomeraţie de defecte. Norocul lui e că e neînsemnat şi nu-l ia nimeni în seamă.

Cea mai mare greşeală pe care a făcut-o, o face şi o va face în continuare Cristi Brancu este să vorbească despre el însuşi. Dacă ar fi sincer, ar spune că naşa copilului lui e director general la Antena 2 şi-atât. Aşa am înţelege cum de un emiţător de platitudini ca el are show la TV şi cum de un individ atât de insipid ajunge să vorbească public despre el.

Dar nu, Brancu e atât de naiv, încât se crede şi când se minte cu bună ştiinţă. Şi iată-l cum se descrie, fără să i se pară nimic ridicol, drept „un tip luptător”, care „crede în spiritul de echipă” şi care n-are decât două defecte: e „prea optimist” şi „mizează prea mult pe buna-credinţă a oamenilor”.

În doar trei vorbe, Cristinel a demonstrat că e cel mai mare mâncător de clişee din lume, chiar mai mare decât un fotbalist care se împacă regulat cu ideea că „mingea e rotundă”. De fapt, Brancu are o imaginaţie atât de goală de conţinut, încât i s-ar putea spune, la fel de bine, Blanku, doar că el e deja „ars”.

Ipochimenul e atât de rupt de lumea reală, încât se mândreşte că e în aceeaşi zodie cu Iliescu şi cu Dan Negru şi consideră că femeia ideală ar trebui să aibă mintea Monicăi Tatoiu, şarmul Mihaelei Rădulescu şi flerul Florianei Juncan.

De felul lui, Cristian Brancu face emisiunea „Agentul VIP” la Antena 2.  Probabil d-aia n-aţi auzit de el.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare