Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a găsit soluția ca românii să nu se mai plângă că autostrăzile se deteriorează la scurt timp după inaugurare.
Răzvan Cuc a decis, ca de acum înainte, toate autostrăzile să fie inaugurate direct cu gropi. Prima autostradă din noua eră a transportului rutier din România ce va fi inaugurată este Lugoj – Deva. Ministrul Transporturilor a calculat că dacă o autostradă inaugurată complet asfaltată se deteriorează, atunci una deschisă cu gropi ar trebui să se repare tot singură.
Ca festivitatea de deschidere a autostrăzi să se armonizeze cu lucrarea deja crăpată și panglica ce îl va aștepta pe ministrul Răzvan Cuc va fi deja tăiată. Panglica ar urma apoi să fie lipită, după ce autostrada se va autorepara.
Pe acelaș principiu, dacă proiectul său se va dovedi de succes, șeful Transporturilor vrea să aplice metoda și în cazul contractelor pentru lucrările la autostrăzi. Cuc ia în considerare să rupă contractele înainte ca acestea să fie semnate.