HomePoliticSă mori tu că-ți plac drumețiile, domnu’ președinte?

Să mori tu că-ți plac drumețiile, domnu’ președinte?

Drumețiile montane rămân o pasiune pentru mine, așa că am urcat din nou pe munte. Vă spun cu toată sinceritatea: avem probabil cele mai spectaculoase peisaje din Europa. Merită să le descoperiți! 

Să mori tu?!

Păi știm că-ți plac drumețiile. Ti-ai umplut pașaportul de drumeții, de la Israel la Statele Unite, n-am avut niciodată un președinte atât de drumeț ca tine. Paranteză: poate se apucă vreun jurnalist să verifice câte concedii și-au luat președinții României.

Știm și că-ți place muntele. Ne place și nouă, dar, să vezi chestie: când pleci tu la munte, ajungi în 30-50 de minute, cu coloana oficială sau cu elicopterul. Noi facem 4-5 ore până la Sinaia, că n-avem antemergător și când ajungem nu ne mai iese, în pana mea, să ne relaxăm….

Plus că ție nu-ți dă nimeni carne stricată, mici din carne de cal, pahare de plastic care miros a țuică, normal că zâmbești fericit. Nici nu te jecmănește vreun taximetrist și nici nu stai la coadă la telecabină. Relax total, nu ca noi… Dacă nu mă înșel, nici cazarea nu ți-o plătești singur, și nici n-ai leafa unui agent de vânzări oarecare, cu nevastă și copil.

Cel mai probabil, înaintea ta se face curat, cineva strange pet-urile și gunoaiele lăsate de cocliți. În fața mea știi ce se întâmplă? Cineva strange pădurile, cu totul, m-am săturat să fac trasee despre care știam că sunt prin pădure și să mă rătăcesc prin poieni imense pline de cioate.

Ce vreau să-ți spun, domnu’ președinte, este că te admir sincer pentru că ai timp, chef și bani de drumeții care-ți ies întotdeauna perfect. Imi dau seama că asta ți se întâmplă pentru că tu, spre deosebire de mine, nu ai un președinte pe care să-l înjuri tot timpul pentru că se poartă ca profesorul distrat. Da, din filmul cu același nume.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare