Pe Nicu Dumnezeu îl cunoaşte tot Galaţiul. De fapt, îl cheamă Nicu Obreja şi a fost magazioner la Sculărie. A ieşit la pensie acum 13 ani, când statul român a vândut Combinatul. 77 de milioane de euro pe care Mittal nu i-a plătit niciodată. „Băgaseră calculatoare, totul era înregistrat. Gata cu vremurile bune!” îşi aminteşte el oftând. Tot atunci s-a închis şi secţia de Sculărie. „Era secţia aia care făcea cadouri pentru Ceauşescu. Când i-au făcut Coloana lui Brâncuși şi Masa Tăcerii, la scară, de la mine de la magazie au luat tabla de inox. Am văzut-o după aia la Revoluţie, cînd au dat la televizor imagini din vila de la Neptun.”
Magazia lui Obreja se întindea pe un hectar. Acolo găseai de toate, de la electrozi la motoarele alea hidraulice aduse de la japonezi prin anii '80. „M-am trezit într-o zi cu ele pe inventar. Le-au aşezat în faţa uşii într-o noapte şi mi-au spus să le trec pe inventar. Nimeni nu ştia câte sunt, că pe vremea aia nu erau facturi. Nici acum nu ştie nimeni toate motoarele pe care le-am îngropat în curtea aia. Pe unele am apucat să le scot, altele au ruginit în pămînt. Dar sunt şi lucruri pe care le-am îngropat în butoaie de ulei, cum îngroapă câinele osul. Partea mea din Combinat!”
Când a ajuns la Sculărie, Obreja avea 43 de ani şi era deja ajuns. „ Scarlat, directorul tehnic, al treilea om în Combinat, era din sat de la mine, de la Ulmetu. Amândoi profesională la Paşcani, amândoi repartiţie la Combinat, amîndoi la Sculărie. Apoi el a făcut şcoala de partid şi de-acolo l-au trimis la facultate.” Obreja a rămas şi, când Scarlat a ajuns director, a cerut şi el magazioner. Cine ajungea magazioner la Combinat pe vremea aia, trăia ca-n sînul lui Avraam. „era mai bine decât director, mai bine decât activist. Erai Dumnezeu, ce mai încolo şi-ncoace!”
Din `79 când a ajuns magazioner şi pină în '89, Nicu a făcut ce-a făcut toată lumea. „De unde dai cu sapa, de-acolo trebuie să şi mănănci. Se fura, dar nu de speriat. Acolo, niște tablă de învelit casa, şpalieri pentru vie, ceva scule, că asta era meseria şi ne-ar fi fost ruşine să cumpărăm de la Ferometal. Dar mai mult se strica. Mi-aduc aminte că s-a stricat odată o instalaţie hidraulică, de-aia de pompa uleiul până sus la Furnalul 3. Că atunci ardeau 5 furnale, nu ca acuma, unul. N-au avut încotro şi au pus oamenii să suie cu găleţile de ulei în sus, la 40 de metri, ca să-l amorseze… Până n-au murit doi oameni, nu i-a durut burta de nimic.
Apoi li s-a făcut frică… Și Scarlat m-a pus să-l caut pe Gabi Drăghici, ăla de făcuse Coloana pentru Ceauşescu… A tăiat nea Gabi două luni la motoarele alea japoneze pînă le-a dat de cap. Dar aşa erau vremurile, aveam de unde. Şi nimeni n-a ieşit de la mine din magazie cu mâna goală. Mai ales după Revoluţie. ” După Revoluţie, Nicu Dumnezeu i-a făcut pe toţi oameni. Întăi pe Scarlat, căruia i-a plătit datoriile. „Scarlat a deschis prima firmă cu tablă de la magazia mea! N-am degete la mină pe câţi i-am ajutat. Aveam relaţii, se putea… Venea cu tirurile, vorbeam unde trebuia şi în 3 ore ieşea pe poartă cu ele pline. Tablă de 6, nu ca acuma…”
Lui Nicu Dumnezeu nu-i pare rău că n-a intrat şi el în afaceri. „N-am vrut să fur! Am doi copii acasă! Îmi pare rău doar de Combinat, că l-au pus ăştia pe chituci. Mama lor de nenorociţi care au vândut ţara pe nimic şi ne-au lăsat muritori de foame!”
Citește și:
Meserii uitate[ep03]: Povestea zeţarului Scaloi
Meserii uitate[ep04]: Profesorul de merceologie
