AcasăSocialD'ale cetateanuluiAmerica va supraviețui, România nu. Sau cum elitele au...

America va supraviețui, România nu. Sau cum elitele au eșuat

Azi de dimineață lumea bună a avut un șoc: a câștigat Trump. Cum? De ce? Cum a fost posibil? Ei bine, lumea aparține acum frustraților, neîmpliniților, neadaptaților, furioșilor, celor care se simt străini în propria țară. Ăsta e răspunsul psihologilor la întrebarea: cine e electoratul lui Trump? Neînțeleșii. Adică fix categoriile sociale cu care nu pot comunica elitele nici în America, nici în România. De asta discursurile extremiste ale politicienilor prind, pentru că sunt înțelese și de omul din pătura de jos și care speră că așa se răzbună cumva pe societatea care l-a pus la colț: prin politicienii care îi iau aparent partea și pozează în revoltați. Pentru că omul asta simte: ură. Din cauza cui? Tot din cauza elitelor care au încurajat până la extrem anumite categorii sociale suprimând drepturile și libertățile majorității. Politicienii care au vrut să amendeze nedreptatea radicalizând "corectitudinea", care au încercat o multiculturalizare forțată, care au ignorat electoratul, sunt cei care au condus la o polarizare excesivă a societății și l-au făcut câștigător pe Trump. Așa se întâmplă cu orice curent care are la bază ceva bun: este arestat de extremiști și transformat într-o mizerie pe care ajung să o urască până și cei care au inventat-o.

Elitele habar n-au ce simt acești oameni neînțeleși și cum trebuie să comunice cu ei. Cel mai bun exemplu în acest sens este Nicușor Dan. Care a ales să fie interesant și elitist cu o parte a populației, ignorând complet marea masă a electoratului. Și nici că le pasă elitelor că nu sunt relevanți, sau că sunt neputincioși, sau că nu îi înțelege decât grupul lor de prieteni. Ei continuă să trăiască în lumea lor și să "facă dreptate" peste limita dreptății. De asta a câștigat Firea primăria Capitalei și de asta va câștiga PSD-ul alegerile parlamentare din decembrie. Ei sunt oamenii care mătură pe jos, femeile cu batic pe cap pe care le întâlnești la coadă la moaste, pensionarii care își urăsc vecinii. Ei sunt oamenii de care râd intelectualii și care au ieșit furiosi la vot pentru că s-au simțit batjocoriti și luati peste picior. Dar, spre deosebire de România, America are instituții democratice care vor veghea ca aceasta să rămână o țară democratică. În România democrația nu are gardieni puternici și stabili. Chiar dacă a ieșit Trump, America va supraviețui. Spre deosebire de România care va fi îngropată din nou în rahatul roșu care dizolvă orice urmă de democrație.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare