Tocmai când părea în plină moleşire şi dihonie istorică, dreapta românească a primit un sprijin nesperat de vârtos. Abandonând, în sfârşit, croşetatul floretistic cu Blaga, Elena Udrea a ajuns unde îi era locul, la casa ei nouă: PMP-ul fundaţionist-băsist. Ca orice gospodină după schimbarea de domiciliu, Populara blondă şi-a suflecat mânecile vizonului şi s-a aşezat serios pe treabă; dovedind, încă o dată, că tot găina versată (politic, să ne înţelegem bine!) face zeama politichiei şarmantă. Astfel, ea a cooptat în PMP o tânără speranţă a dreptei autohtone, ciobanul Artimiţă.
În primul rând, e o victorie directă şi personală în confruntarea cu Ponta, cel căruia nu i-a ieşit decât o poză cu ciobanul Ghiţă, nu şi înrolarea acestuia în turma PSD-ului. Reuşita a fost anunţată de autoare ca fiind un mare succes al noii mişcări, deoarece “Artimiţă este un tânăr agricultor dornic să se implice”. V-aş ruga să vă abţineţi de la comentarii incorecte şi sexiste, cum ne stă nouă, românilor, în tradiţie, de genul: Udrea a mai adus un cioban în politică, de parcă nu erau destui pe acolo; după eşecul cu un Cocoş, numai un cioban o mai poate satisface doctrinar pe dna Nutzi; avea şi ea nevoie de un tânăr agricultor, pentru că acela bătrân, care acum îşi ia na-na de la Comisia Parlamentară, nu prea mai face faţă pe atâtea câmpuri de bătălie, înconjurat din toate părţile de duşmani cu dosare la DNA.
Acum, pentru că am stabilit coordonatele discuţiei, noi făcând aici o serioasă analiză, pe modelul Academiei Caţavencu, vă invit să găsim împreună răspunsul la o întrebare ce nu m-a lăsat pe mine să dorm mai mult de 9 ore azi-noapte: cum se va implica Artimiţă în revigorarea dreptei noastre blegite? Ştiu, deja sunteţi tentaţi să o luaţi iar ciobăneşte şi să bateţi apropouri la energia binecunoscută a ciobăneilor mioritici, amplificată de statul prea mult între oi şi concurenţa anatomică neloială făcută măgarului stânei. V-am cerut să vă concentraţi şi să daţi şi voi nişte răspunsuri argumentate principial, nu cele care vă vin pe limba voastră dulce românească.
Vă ofer câteva direcţii, zic eu, esenţiale: 1. Artimiţă se va ocupa cu elaborarea strategiei economice a grupării, ciobănia fiind recunoscută ca o întreprindere de înaltă eficienţă pe meleagurile noastre, aducătoare de bunăstare la chimir şi în gospodărie; 2. Deoarece de bunăstarea chimirului s-au ocupat deja, mult mai productiv, ciobani ca baciul Pinalti (aşteptat şi el în matricea PMP-ului), lui Artimiţă i se va repartiza componenta ideologică a popularismului, ţinând cont de calităţile naturale din dotare, cu nimic mai prejos decât ale ciobanilor cu experienţă în guvernare; 3. Se va îngriji de campania electorală, asigurându-se astfel o mai strânsă apropiere de masa majoritară a alegătorilor, arondată acum aproape exclusivist de USL-ul popularizat intens cu Antenele; 4. Pur şi simplu, ciobanul Artimiţă va plăti cotizaţia cuvenită, va face frumos la imaginea publică, urmând ca, în cazul succesului la urne, să-şi primească obişnuita recompensă de care se bucură toţi ciobanii români după victorie: o îmbunătăţire substanţială (în sus) a sistemului de impozitare a producţiei sale de lapte, caş, urdă, brânză, cât să-l sece popular la rânză. Ca să-i treacă lui să mai facă pe moş Ion Roată tinerel, într-o stână ce nu a fost niciodată pentru el. Aia în care lupii sunt turma ce se bucură de roadele păstoritului, în timp ce oile sunt ori mâncate, ori mânate cu morcovul în faţă şi bâta pe la spate. Artimiţă, mai cheamă ş-un câne, lasă blondele că rămâi fără pâne!
