HomeSocialCâte un blog la tot Poporul

Câte un blog la tot Poporul

Ar cam fi cazul să închidem subiectul Năstase, aşa cum subiectul Însuşi a fost închis cu necesitate. Ce aş vrea, totuşi, să mai remarc e promptitudinea cu care primul blogger al ţării şi-a reluat activitatea de dincolo de gratii. Asta îmi provoacă serioase îndoieli cu privire la eficacitatea instrumentelor de represiune folosite de Băsescu şi invocate de Năstase & Gaşca. Aş propune ca “dictatura” băsistă să fie reconsiderată în discursurile PSD-ului ca una “luminată” sau măcar “permisivă”. Din câte ştiu eu, nici sistemul democratic normal nu-i acceptă unui deţinut bloggăreala în timpul serviciului, indiferent dacă a fost Prim-Ministru sau paznic de noapte.

Faptul că, în plin totalitarism juridic cotrocenist, un condamnat îşi postează virtual şi neîngrădit propria-i opinie despre tot ce vrea muşchiuleţul şi costiţa lui e cel puţin derutant. Pentru cei obişnuiţi cu oleacă gândire proprie adică, nu pentru beneficiarii convingerilor prin televizor. Nu avem toţi aceleaşi preferinţe literare, de ce nu am primi fiecare dintre noi acces liber la celula care îl interesează? Eu, de exemplu, aş fi vrut să-mi încep ziua cu lectura blogului lui Sile Cămătaru; cunosc persoane care s-ar delecta substanţial cu opiniile liber-cugetătoare ale Sadovenilor de rit nou, cel cu morile pe Siret fiind prea greoi şi fluvial. Ce să mai zicem de un eventual roman-fluviu becalian pe internetul patriei, cred eu că ar bate orice rating cultural şi ar face clienţii Humanitasului să se apuce şi ei de vreo muncă în interesul comunităţii.

Aş vrea să fiţi alături de mine şi petiţia pe care o voi afişa mâine în faţa Guvernului, Parlamentului şi Palatului de Justiţie, pentru dreptul tuturor de a-şi selecta autorul favorit aflat în zeghea Statului. Veniţi cu peturi, vuvuzele şi fluiere, să facem o gălăgie de protest, aşa cum procedează bloggerii intraţi în răcori dacă vor mai multă sare în arpacaş şi lovesc cu lingurile în castroanele metalice de pe inventar. Dar să fiţi mai mulţi decât la mişcarea contra Legii graţierii şi amnistiei, când aţi lăsat ambasadele occidentale să bată peturile în locul vostru, stricându-i somnul politic lui Zgonea. La arme, cetăţeni!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare