AcasăSocialEt si cetera socialaAvalanșă de cereri la CNSAS! Românii cu dosare vor...

Avalanșă de cereri la CNSAS! Românii cu dosare vor să-și descopere turnătorii, pentru a învăța de la ei cum poți lua bonusul de la Boloș

Ilustrație: Marian Avramescu

Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) nu mai face față avalanșei de cereri venite din partea cetățenilor care vor să-și vadă dosarele și să afle cine i-a turnat, înainte de anul 1989.

Numărul cererilor de studire a dosarelor întocmite pe baza informațiilor venite de la turnători a crescut enorm, după declarațiile publice recente ale ministrului Finanțelor, preotul Marcel Boloș.

Românii cu dosar la Securitate nu mai au însă intenția de a se răzbuna pe cei care i-au turnat sau de a solicita sancționarea acestora.

Aceasta, pentru că acum au foarte mare nevoie de turnătorii lor, întrucât pot afla de la ei cum se procedează cel mai bine în domeniu, în vederea obținerii scutirilor de la taxe și impozite, promise de ministrul Boloș.

După trei decenii de la căderea fostului regim, preotul Boloș aduce pacea între turnători și subiecții acestora, care ar putea colabora acum, primii, în rol de profesori, iar cei din a doua categorie, ca elevi, în beneficiul statului român și al președintelui nostru călător.

Laurentiu Musoiu
Laurentiu Musoiu
Laurențiu – Mihail Mușoiu a renunțat la cariera de dascăl când a realizat că (re)neforma școlii românești nu mai permite corectarea viitorilor politicieni și a beizadelelor actualilor prin lecția cu arătătorul sau rigla de lemn la palmă. Așa că s-a alăturat Redacției Academia Cațavencu, unde Calul Bălan îi așteaptă pe toți, indiferent de culoarea politică.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare