Într-o lume interesată cu precădere de lectura ziarului gratuit de la metrou şi de emisiunile de spionat pe după perdelele vedetelor de carton, anticariatele nu-şi mai găsesc locul mai mult decât Mădălina Pamfile la un concert de muzică de cameră, cu atât mai puţin cu cât nu e o odaie de hotel !
Puţinele rămase te provoacă să le găseşti pe străduţele cele mai întortocheate şi mai pline de hârtoape, ca o femeie capricioasă care se vrea îndelung curtată. Azi fetele sunt mai interesate de un pent-house într-un ansamblu rezidenţial decât de versuri la şosea, aşa că prea puţini îşi mai pierd vremea alergând după fantome literare.
În drumurile mele zilnice am găsit, absolut întâmplător, o prăvălie gârbovită, în vitrina căreia şedea tolănită pe cărţile cu coperte roase o pisică neagră. Era un anticariat. Mi-am adus aminte de-o prietenă care şi-a pus în gând să se mărite iute cu iubitul ei, un ardelean pe care-şi dorea cu disperare să-l impresioneze gătindu-i după Sanda Marin. Nu găsea nicăieri cartea şi-o prietenă a noastră o consolase sec: Termină, dragă, cu mofturile astea de casnică greţoasă! Tu eşti femeie de carieră, nu-ţi permiţi să pierzi cinci ore pregătindu-i stufat de miel şi alivenci cum făcea mama-mare! Desfă-i o conservă sau trimite-l să mănânce la cantină!
Că tot aveam o oră de pierdut, am intrat, sperând să găsesc cartea de bucate care avea să stea la temelia căsniciei ideale a prietenei mele şi să mă joc puţin cu pisica. Alternativa ar fi fost să intru într-un mall şi să mă las iar prostită de vreo reducere care m-ar fi făcut să cumpăr iar un fular galben-canar sau o pălărie cu pene de struţ doar pentru că preţul iniţial de 700 RON, redus la 7 lei micuţi, făcea din ele un chilipir!
De cum am intrat am speriat de moarte pisica. Ce-i drept, am urlat ca o fiară „pis, pis” şi-am dat s-o iau în braţe, motiv pentru care m-a muşcat. Auzind ce căutam, proprietara, care arăta exact ca o matroană de curând pensionată, a exclamat cu o voce cam ca a Monei Pivniceru, cu diferenţa că nu era chiar atât de rea: Ferice de gagiu tău, fetică! Că astea de azi nu mai găteşte după Sanda Marin, cum făcea cucoanele odată! Că nu mai e femeile ce era odată! Nişte doamne! Uită-te, de exemplu, la mine!
Am plecat de acolo cu un cadou, „Ghidul gospodinei” din 1943, şi de la primele rânduri am descoperit un adevăr nebănuit despre mine! Vreau să fiu şi eu femeie de casă!
