AcasăSocialLGBT face ordine!

LGBT face ordine!

Mărturisesc că am văzut finala feminină a Roland Garrosului fără efuziuni patriotice şi nici n-am urât-o pe sexy-Sharapova. Am observat pe internet că mulţi românaşi s-au declarat stupefiaţi de strigătele ei, considerându-le o tactică nesportivă împotriva Simonei. Se vede treaba că dumnealor vizionau pentru prima dată un meci de tenis, izbitura răcnită fiind de mult timp o practică uzuală în sportul cu pricina. Pe lângă ţipetele ironizate semi-libidinos de bătrânul Ţopescu (doar era la Antena 3, nu?), băştinaşii descoperitori ai tenisului au mai stabilit un vinovat: harapul franţuzit aflat pe scaunul de arbitraj, acesta trăgând clar cu rusoaica şi plăcându-i tipele blonde, pentru contrast.

Aşadar, dacă tenisul nu m-a ispitit să ies la balcon cu tricolorul pe burta de bere, trebuie să recunosc că un alt eveniment m-a făcut român mândru: a 10-a ediţie a Marşului Diversităţii. Care pare să fi fost, în sfârşit, una normală, adică fără să-i atace nimeni pe participanţi fluturând capul de lup sau portretul lui Iancu în arsenal. E un semnal încurajator, într-o ţară unde mulţi i-ar fugări şi acum cu Biblia pe da Vinci, Michelangelo şi Ceaikovski pentru apucăturile lor pe din dos. Mi-am zis: uite, domnule, că se poate şi la noi! Doi bărbaţi îmbrăcaţi în curele ţintate şi coroniţe pe cap se pot mozoli afectuos în public, fără ca publicul să-i huiduie, cum i-ar trage-o lui Kader Nouni dacă ar intra pe Giuleşti. Aş zice că fenomenul trebuie încurajat prin toate mijloacele legale, România ducând mare lipsă de iubiri unisexuale la vedere, prin parcuri, ganguri şi peisajul stradal.

Motivat de progresul evident, am organizat rapid o ieşire cu vecinii masculini în părculeţul de cartier, pe care am intitulat-o: “Marşul heterosexualilor din Asociaţia de Proprietari Nr.153”. Ne-am îmbrăcat decent, în chiloţi cu push-up Botezatu, plus maieuri cu Halep şi logo-ul “Nafima-ts moi mă-ta lea feată / Tsi-ñi ti featsi lele ahâtŭ musheată?” Întrunirea a avut coordonatele consacrate: cum să înlocuim instalaţia sanitară veche fără să dea nimeni bani, identificarea celor care-şi aruncă gunoiul pe geam în lipsa camerelor de supraveghere, scumpirea nejustificată a preţului de către doamna Cati, maseuza particulară de la apartamentul 69; şi alte probleme administrative mai puţin urgente.

E adevărat că discursurile au depăşit nivelul obişnuit al decibelilor, dar asta se întâmplă şi la şedinţele obişnuite, când toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă. Altul a fost motivul asaltului Poliţiei de sector asupra paşnicului nostru miting, soldat cu amenzi usturătoare la portofel şi într-o anumită regiune anatomică, utilizată minoritar în amor. Cică am încasat-o pentru ultraj contra bunelor moravuri, neavând noi voie să mărşăluim pe afară în chiloţi atât de nerestrictivi. Cel care ne-a lămurit cum venea chestia a fost nea Ghiţă, poliţistul de proximitate: “Dom’le, dacă eraţi şi voi LGBT, puteaţi să umblaţi cu pene înfipte-n cur, ca Mircea Badea, că era dreptul vostru. Dar nu aveţi voie, oameni în toată firea, să vă expuneţi astfel în faţa copiilor. Nevestele ştiu ce faceţi voi aici?”

Avea dreptate nea Ghiţă, aşa se întâmplă când te iei după televizor. Problema e că, la amenzile alea, doamna Cati n-o să mai aibă clienţi până când vom fi din nou mândri că suntem români rupţi în fund, de 1 Decembrie!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare