Mitul campionului Justiției Române, aka Traian Băsescu, se transformă ușor-ușor în singura variantă autohtonă eternă și inexpugnabilă: șmecheria. Poate să se dovedească Tătucul Traian, până la urmă, un fel de Albul ca zăpada înconjurat de pitici hoți, răul este deja bătut în cuie, gospodărește. Dacă ai un "anturaj", inclusiv (și mai ales) familial cu treburi urgente pe la DNA, doar Elena Udrea ar mai putea susține sus și tare (cu degetul pe nară) că Băsescu a fost mai presus de toate. Ar fi ceva echivalent cu argumentul: "Ceaușescu n-a știut, cățelușii l-au mințit."
Ceaușescu știa, și îi plăcea să fie mințit. Mai mult, cine nu intra în joc era scos din echipă ca Ion Iliescu și trecut pe banca de rezerve. Iar dacă Ceaușescu și Băsescu n-au știut cu adevărat, problema e și mai gravă: înseamnă că mai bine te apuci de orice altceva decât serviciul din fruntea Statului.
Vorba lungă, sărăcia omului (cu excepția celui mioritic): eforturile Băsescului în lupta cu Sistemul au fost lăudabile, datorită lui (și cerințelor externe) se duc azi Aleșii să scrie opere alese în pușcării. S-o țină tare tot așa, inclusiv condeierii din familia ex-prezidențială. Pentru că, vorba aia, Justiție pînă la capăt, indiferent unde duce capătul aței.
Din păcate, istoria mandatelor lui Băsescu a început să-i dea tot mai multă dreptate învechitului Platon: "Justiția nu este altceva decât conveniența celui mai puternic". Și, trebușoara cu adevărat tristă în treaba asta mare, riscă să facă din Gâdea un mic Platon cu ciuvici maiestuoase pe umăr.
