HomeSocialO şedinţă de Guvern

O şedinţă de Guvern

Astăzi v-aş ruga pe toţi din Guvern să facem efortul evitării termenului “Băsescu” în luările de cuvânt; eu, personal, sunt sătul până peste cap şi sper sincer ca, împreună, să reuşim. După cum am anunţat, aplicarea electoratei se amână deocamdată, necesitând puneri la punct ale procedurilor tehnice şi administrative. Până atunci, m-am gândit la alte măsuri menite a veni în sprijinul populaţiei sărăcite de ştim noi bine cine. Le supun atenţiei dumneavoastră, orice sugestii sunt binevenite; totul fiind perfectibil, inclusiv unele idei ale mele. Deci:

1. Programul “Numai fraierii îşi plătesc întreţinerea”. Scumpirea abuzivă a preţului gigacaloriei la iniţiativa unor figuri de tristă amintire, respectiv actualitate, a adus numeroşi cetăţeni în situaţia de a nu-şi putea achita costurile întreţinerii. Programul prevede ca administratorii asociaţiilor de locatari să nu mai colecteze banii datoraţi regiilor de la membri, aceştia (banii) urmând a fi viraţi dintr-un cont special al Guvernului. Evident că vom fi nevoiţi să aplicăm taxe suplimentare, care să alimenteze contul menţionat. Câteva propuneri: taxa pe prun, drept cea mai susceptibilă de a aduce mari încasări la buget; taxa pe termopan, recomandabilă şi ea unor importante reechilibrări financiare; acciza la promoţiile cu tigăi practicate în hypermarketuri; taxa de barieră, după modelul colegului Mazăre, aplicată tuturor reprezentanţilor UE intraţi în ţară şi neaparţinând marii familii socialiste europene. De la taxare vor fi exceptate, bineînţeles, proprietăţile şi promoţiile BOR, conform tradiţiei naţionale. Menţionez că Programul se va adresa doar cetăţenilor încadraţi în sistemul de Stat cu venituri între salariul minim şi 40.000 de euro şi celor angajaţi la privat ale căror venituri se află între acelaşi salariu minim şi pragul de 1000 lei brut.

2. Programul “Dă-l de acasă jos pe Bă…scuzaţi…Dictator”, realizat în colaborare cu Antena 3. Va fi ceva în genul jocului de Bingo, asigurat prin logistica domnului Voiculescu; telespectatorii fideli vor asista la extrageri zilnice, cu premii substanţiale pentru cei ce nimeresc trei demiteri succesive ale personajului după întoarcerea cartoanelor cu figura dezagreabilă căreia, aşa cum m-am angajat, nu-i voi pomeni numele. Sunt sigur că participarea, pe baza tichetelor la preţ modic achiziţionate anterior, va bate în popularitate orice emisiune fără mine ca invitat.

3. Programul “Un bacalaureat pentru fiecare”, destinat tineretului aflat încă sub şocul ministeriatului funeriot, şi care azi nici de bacul specializat al doamnei Andronescu nu poate să treacă fără sechele ale personalităţii. Diplomele se vor achiziţiona prin precomandă şi direct din secretariatele unităţilor de învăţământ, cu o taxare suportabilă, dar aducătoare de însemnate resurse bugetare. Realizăm trei deziderate dintr-un foc: promovabilitate 100%, dispariţia şpăgii date cadrelor didactice în condiţii neigienice ţinând de sutiene şi chiloţi XXXL, plus amintitele încasări.

4. Programul “Moaşte cu certificat de autenticitate”. Aţi aflat, desigur, că Patriarhia a demarat o campanie dedicată omologării moaştelor ce au pus sfinţii în postura de-a fi veneraţi ca şi exponatele de la Minovici, părând a fi lăsat posterităţii structuri anatomice cu mai multe femururi decât a rupt Marius Lăcătuş în anii consacraţi ortodoxiei şi ortopediei naţionale. Credincioşii trebuie să înţeleagă că asta aduce costuri suplimentare apreciabile, iar BOR este, cum bine ştim cu toţii, săracă. Se va institui o taxare a ritualului respectiv, cu fondurile colectate transparent, în faţa raclelor. Să ţină seama oamenii că vor pupa ceva de calitate, garantat aducător de prosperitate şi împliniri în viaţa personală. Citez din operele orale ale Preafericitului Daniel: Dai un ban, dar cumperi ceva frumos!

5. Programul “Nu fi mai prost decât Ponta!” Sau, mă rog, ceva asemănător şi care să arate alegătorilor că, atâta timp cât oameni politici ocupaţi de nu pot să arunce la coş fără să cadă avioane sau autocare găsesc câteva momente pentru un doctorat, cetăţeanul cu mult timp liber în aşteptarea milionului locurilor de muncă are destul răgaz să-şi perfecţioneze CV-ul. În acest scop, doritorilor li se va asigura acces gratuit la internet, dimpreună cu îndrumarul online livrat contra unei sume rezonabile. Să mai spună bă…bădăranii din opoziţie că ne pleacă doctorii afară şi rămân numai loazele şi pomanagiii în ţară!

Pentru că ştiţi-voi-cine a negociat contra interesului naţional fondurile europene alocate României, ne aflăm în momentul când nu mai putem acoperi toate necesităţile, fiind ameninţate salariile şi pensiile menţinute fără influenţa benefică a majorării accizei pe combustibil. Am rugămintea să vă gândiţi şi dumneavoastră la soluţii financiare pe care le consideraţi aplicabile şi utile. Vă doresc multe succesuri şi nu uitaţi: la ora 21 mă găsiţi pe Antena 3, iar acolo sunt exceptat de la exceptarea exceptatului de azi! Vizionare plăcută şi, eventual, spor la treabă!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare