Unii oameni sărbătoresc Paștele pentru mântuirea păcatelor, ca măcar o dată pe an să nu se simtă și ei vinovați că-și înșală partenerul pe unde apucă. Alții îl sărbătoresc pentru mâncare – țin post special, tocmai pentru a spori delirul orgasmic pe care îl vor avea când vor băga în ei cantități industriale de drob și friptură de miel.
Eu, pe de altă parte, am un alt motiv, ascuns, pentru care de-abia aștept sosirea sărbătorilor pascale: mie îmi place să-mi distrug, efectiv, rudele la concursul de ciocnit ouă care are loc în fiecare an. Nu există un sentiment mai plăcut pe lume decât acela pe care-l ai când ții în mână legenedarul ou-campion! Oul-alfa! Veți zice că nu există niciun concurs și că e vorba de o tradiție amuzantă. Vă contrazic și nu cred că sunt singurul care ascunde acest întunecat secret. La fiecare orgie culinară de Paște la care am participat vreodată, și la care am dominat în războiul ouălor roșii, bineînțeles, există, cel puțin, o persoană care se uită urât la mine, invidioasă pe succesul meu pe câmpul de bătălie pascal.
Chiar sunt convins că și printre cititorii Academiei Cațavencu există războinici ai oului roșu ca mine și m-am hotărât să vă împărtășesc câteva dintre secretele victoriilor mele:
În primul rând, încercați să găsiți un ou de lemn bine făcut. Credeți-mă, există! Ați fi surprinși cât de puțini oameni se prind că trișezi când folosești așa ceva. Îl ascundeți undeva în coșul cu ouă, în așa fel încât să nu fiți nevoiți să scormoniți după el, că bate la ochi, dar nici să vi-l fure străbunica mai sclerozată, care, după ce vede că iese victorioasă din câteva dueluri, nici de-al dracu’ nu vi-l mai dă înapoi, dar nici n-o veți putea convinge că e de lemn.
Dacă această tactică nu merge, mai există o variantă care vă garantează că veți face măcel între ouăle rudelor. Alegeți un ou mai mic, că de-obicei astea sunt mai ale naibii, și țintiți cu el nu înspre vârful oului advers, ci mai lateral puțin, în jumătatea superioară. În nouă cazuri din zece vă veți trimite inamicul la plimbare, umilit de felul în care l-ați îngenuncheat fără drept de apel. Mă rog, de-obicei se va duce zâmbitor să ciocnească ouă cu altă rudă, dar nu vă lăsați păcăliți, în sufletul lui, cu siguranţă că simte gustul amar al înfrângerii.
Vă urez sărbători fericite și să înroșiți masa de Paște cu… cojile de ouă ale adversarilor!
