Am avut un unchi, Sfânta lui Treime aibă-l în pază, adică Marx, Engels şi Lenin. De câte ori trebuia să se pronunţe asupra unei situaţii sau să concluzioneze una, spunea invariabil: „Asta-i schema cu problema!”. Apoi privea mândru în jur, convins de adâncimea rostirii. Comuniştii îl luaseră de la strung în tinereţe şi-l trimiseseră la un fel de şcoală a armatei, trebuiau înlocuiţi rapid militarii de carieră transferaţi la canale şi gherle, pe motiv de alţi regi şi dumnezei. În câţiva ani a ajuns maior, fiind dumnealui aprig combatant oral împotriva racilelor burghezo-moşiereşti.
Cu toate astea, viteza ascensiunii ostăşeşti a leatului l-a indignat şi pe Ceauşescu, deşi i se aplicase şi lui procedeul. Aşa că, proaspăt cocoţat pe treapta de sus a piramidei, le dete respectivilor faimoasa „a treia cizmă”, cea aplicată, tovărăşeşte, pe posterior. Nu că asta l-ar fi dus în şomajul acceptat azi până şi de colegul Iliescu, Partidul era în tot şi în toate, aşa că l-a lăsat direct în vatra UJCM-ului (găsiţi cu Google), pe post de politruc şi împărţitor de apartamente cooperatiştilor.
Scheme cu probleme multe, dar omul era mai dedicat decât Belu Zilber, cel care omagia sistemul din puşcărie, unde îl ascunseseră tovărăşeii. Aşa că, aidoma Iliescului pomenit mai sus, nu a luat niciodată în viaţa lui o şpagă, mulţumindu-se cu micul apartament repartizat şi salariul deloc de neglijat. Au venit anii ’80, au plecat alimentele din magazine, iar Pingelică devenea tot mai sigur că era unic şi irepetabil în Univers. Avea într-un fel dreptate, dezvoltăm altă dată ideea. În micul lui apartament, îngheţat şi cu lumina stinsă, unchiuleţul cel sărac şi cinstit cârtea şi el în mare taină, cum făceau toţi, împotriva luminoaselor indicaţii venite de Sus. Se scula cu noaptea-n cap, să-şi pună sticla de lapte în coloană, şi îşi trata ciroza uscată cu ceai şi pâine prăjită, în lipsa medicamentelor. Revoluţia l-a prins pensionar, în faţa vechiului său televizor Snagov. Şocul a fost puternic, văzând el acolo România ocupată de ţărănişti-legionari fioroşi, aliaţi cu liberali drogaţi şi înarmaţi, i-a fost teamă multă vreme să mai iasă pe stradă. Pe uşa de la intrare au apărut şapte zăvoare, plus un drug pus de-a curmezişul. Intrarea se făcea numai dacă sunai după un cod prestabilit, de greşeai semnalul n-aveai acces înăuntru.
Fără un motiv pe care să mi-l pot explica, a fost singurul membru al familiei căruia i-am visat premonitoriu moartea, iar totul a fost exact ca în vis. După plecarea lui, s-au deschis larg geamurile ferecate bine, storurile s-au ridicat şi s-au evacuat mormanele de lucruri strânse gospodăreşte. S-a umplut o camionetă cu saci grei, conţinând operele kilometrice ale titanilor pomeniţi la început şi tot felul de obiecte puse deoparte, că poate vor folosi cândva.
Nu aruncase în viaţa lui vreo cutie de medicamente, cu prospectul aferent, sau orice cutiuţă mai colorată, garnitură uzată, listă de cumpărături etc. Se mândrise toată viaţa cu „cariera” militară, aşa că după ’90 făcuse cereri peste cereri şi îşi recâştigase „drepturile”, inclusiv o pensie de la armată. În teancurile de dosare erau petiţii adresate ministrului apărării şi lui Ion Iliescu personal. Solicita aşa: la moarte să aibă parte de onoruri militare, cu cai ai armatei, slujbă la Capela Militară şi 21 de salve de artilerie.
Mi-l închipui pe partea cealaltă ţinând lecţii de materialism ştiinţific îngerilor plictisiţi (sau dracilor, în funcţie de repartiţia primită) şi concluzionând ca întotdeauna, să le fie şi lor clar că: „Asta-i schema cu problema!”
Exclusiv Online
