HomeSocialTe-am tamponat ca o boare

Te-am tamponat ca o boare

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat că angajaţii MAI vor primi o primă specială de Crăciun, adică jumătate din banii pentru uniforma din acest an, cealaltă jumătate urmând să o încaseze în primul trimestru al lui 2014. Se vor asigura în schimb fonduri suficiente pentru două chipiuri, unul de aruncat în curtea Cotrocenilor şi celălalt în faţa Guvernului care coabitează cu toate javrele ordinare din ograda proprie.

Ioan Oltean a lovit cu maşina Camerei Deputaţilor automobilul unei profesoare, declarând că a fost un contact “ca un vânt, ca o boare” şi că beneficiara mângâierii invocate nu a fost deloc afectată de eveniment; pagubele neridicându-se, în niciun caz, spre procentul de 25% – precum acelea rezultate din tamponarea guvernului PDL-ist cu salariile profesorilor. Ca de obicei, electoratul prezent la faţa locului a văzut cu totul altceva, ambele uşi de pe partea dreaptă ale autoturismului alintat fiind serios îndoite şi doamna profesoară foarte supărată. O asigurăm că nu are motive să îşi facă griji, îi vom plăti noi reparaţiile în procent de 100%.

Problema naţională a acestor zile – relaţia dintre Iulia Vântur şi Salman Khan – ţine încă publicul cancanist cu sufletul la gură şi dilemele nerezolvate. Iulia, dragă, când te hotărăşti să-i cânţi ceva clar de după cireşi, nu ne-a obosit destul misterul Zânei cu Suleymanul ei terapeut?

Băsescu nu a fost de acord cu creşterea indemnizaţiilor membrilor AGA în societăţile cu capital majoritar de Stat, iar adversarii au replicat cu micşorarea fondurilor alocate Administraţiei Prezidenţiale. Se pregăteşte terenul pentru marea confruntare de la Călăraşi, unde comisii şi subcomisii parlamentare vor căuta de gaze băsiste pământul recuperat de cetăţeanul- preşedinte de la coloniştii italieni. Poate aşa trec mai uşor suportabil anunţatele scumpiri ce se bat cap în cap, ca USL-ul şi Băsescu, cu promisiunile electorale declamate la Antena 3.

Valeriu Zgonea spune că ar fi “o mare greşeală” şi “un tertip” anchetarea de către Parchetul General a achiziţiei pământului din Călăraşi de către familia Băsescu, o comisie parlamentară fiind mai potrivită să facă lumină în acest caz. Adică nu e treaba organelor abilitate să ancheteze, ci a atât de obiectivilor parlamentari aleşi de poporul suveran. Să mai lase şi ei laptopurile alea cu femei prost îmbrăcate şi să iasă pe teren, la o mişcare şi o cercetare numai bune să le mai scadă colesterolul. Cum o comisie parlamentară nu a rezolvat niciodată nimic, nemuritorul Zgonea recunoaşte implicit că, de fapt, nu e nimic de cercetat acolo şi că totul e doar o scenetă ieftină din încontratul electoral cu Băsescu. “Cercetările” astea vor fi însă plătite tot din bugetul alimentat de contribuabili, cărora li se vor da la schimb nişte binemeritate măriri ale contribuţiilor. Domnu’ Valerică, nu faceţi o comisie şi pentru a afla cum a achiziţionat colegul Mihai Viteazul toate satele alea, cu tot cu pământuri şi ţăranii de pe ele?

S-ar părea că noua iubită a lui Bănică jr a făcut deja cunoştinţă cu stilul tender al Elvisului cel mititel, fiind surprinsă de paparazzi cu machiaj ce imita perfect vânătăile la ochi, făcute fără farduri pline de chimicale. Nu îl acuzăm pe “star” de nimic, fiind clar că nici Lavinuţa nu e idealul lui feminin, adică o combinaţie perfectă între Bubulina gospodina şi instalatoarea Geta.

Cercetătorii (nu le cunoaştem cetăţenia) au stabilit secretul tinereţii cât mai îndelungate: munca. Poate s-or fi gândit la munca bine plătită, ca la ei pe carduri – dumnealor nefiind în niciun caz cercetători români. Munca pe salariul minim plus zece tichete de masă, atât de iubită de mulţi patroni de pe la noi, te face zombi din timpul vieţii, cu drept de vot şi o fasole în plus o dată la patru ani. Ni se spune ceva cu telomeri, cromozomi şi ADN, nişte chestii care ar fi mult mai viguroase când dai cu sapa în loc de lenevit la umbră. Păi în cazul ăsta să facă bine şi să iasă pe arătură, că din prea mult stat în laborator li s-au dezvoltat ochelari care îi fac să confunde calul cu vita.

Un alt succes al cercetătorilor care se plictisesc la locul de muncă; invidioşi pe celebrii colegi englezi şi rezultatele lor spectaculoase, o echipă americană a stabilit, în urma unui studiu de anvergură, un fapt la care nu se gândise nimeni: îngurgitatul substanţial de alcool afectează doar căsniciile în care numai unul dintre parteneri e bun consumator, nu şi pe cele în care există înţelegere la împărţeală. La câţi bani o fi costat studiul ăsta ar fi fost mult mai rentabil să-i investească în Black Friday-ul din România, de unde ar fi aflat uşor şi gratuit rezultatul. Cu un bonus pe măsură: exemple de armonie familială rezultată din băutul cot la cot al părinţilor cu minorii din bătătură.

Trebuie să-mi recunosc ignoranţa, nu am ştiut până acum că există peruci pubiene. Da, nu numai că se confecţionează aşa ceva, cică au şi un apreciabil succes de public. Şi, mai mult ca sigur, nu produc situaţii neplăcute atunci când cad, cum e în cazul celor clasice. Sper doar să nu apară şi moda ZZ Top pentru domni, vă las pe voi să hotărâţi de ce!

Chinezii şi-au anunţat intenţia de a cumpăra anual carne din România în valoare de un miliard de euro. Ţinând cont de preferinţele alimentare tradiţionale prin unele zone ale Chinei, se profilează în sfârşit o soluţie eficientă de rezolvare a problemei maidanezilor româneşti. În numele interesului naţional facem apel la autorităţi ca, măcar în afacerea ăsta, să negocieze preţul corect şi să se abţină de la comisioanele ce i-ar putea face pe chinezi să-şi ia valizele şi să plece fără marfă. Baftă la vânătoare!

P.S. Din grabă şi neatenţie, am omis un subiect important dezbătut în presă: e din ce în ce mai credibil ca Delia să aibă, contrar celor susţinute public de ea, silicoane mamare. Celor afectaţi negativ de veste le recomandăm întoarcerea la valorile clasice – sânii Nicoletei Luciu şi nasul grecesc al lui Tonciu înfipt în buricul lui Mitea; subiecte ce aduc încă (fără număr, fără număr) likeurile atât de preţioase ale cititorului contemporan avid de cultură.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare