După ce te-ai bucurat enorm că ai văzut spectacolul Raoul, la Théâtre de la Ville, în interpretarea nepotului lui Charlie Chaplin, după ce ai văzut lungmetrajul Breugel, cu Rutger Hauer în rolul principal, sau după ce te-a uimit muzicalul Dracula, dragostea este mai puternica decât moartea, deci, după ce vezi toate astea, zici că să faci revelionul pe Șampzelize. Da, așa zici. Și te instalezi pe bulevard de la ora 16, pe 31 decembrie 2011. Cu patru sticle de șampanie, cu nevasta, copiii, trei bunici. Pe la ora 18, trei sticle sunt gata băute și apar, firesc, primele nevoi.
Toaleta e una singură, cam spre Arcul de Triumf, adică la un kilometru față de cum v-ați instalat. A merge până acolo este sinucidere, întrucât grupurile masive de oameni sunt ca un zid care nu poate fi spart. Ce să facem, mai amânăm. Mai bem două sticle și începem să vorbim și să ne veselim cu grupuri de ruși, americani, japonezi, cerșetori, peruvieni, englezi, etiopieni, somalezi, tunisieni, indieni veniți în orașul orașelor pentru același lucru. Spre ora 23, metrourile se blochează din cauza omenirii, sunt mii de tineri negri care dau să urce din stația Clemenceau pe bulevard. Nu mai e loc și atunci ei rămân să facă revelionul în subteran, cu sticle și negrese mișto, înalte, bine îmbrăcate, pe lângă care Naomi Campbell ar păli. Vine ora 12 și urletele se ridică la cer. 500.000 de oameni din subterane, de pe scările de acces și de la suprafață strigă în cor „La mulți ani!”. Artificii. Roata dinspre Rivoli parcă e mai luminoasă ca oricând. Se ciocnesc sticle, pahare de plastic, totul sub privirile unor polițiști veseli, tineri, frumoși.
* Dar să zicem că rămânem acasă de revelion și avem niscaiva invitați români la masă. Ei au adus țuică, sarmale congelate, vinete și slană, pe avion. Sunt desfăcute primele, pe ideea că bucate ca acasă nu-s nicăieri. Dăm drumul la televizor. Pe TVRi este muzică populară și Dan Bittman. Renunțăm la slănină și halim jumări de gâscă, pate și marine fierte sau prăjite în muștar, ardei iute și așa mai departe. Butonăm. Pe TVRi este muzică populară și Dan Bittman. Pe Canales des Concerts este Linkin Park. Pe Black Chanel sunt Jay-Z și Beyoncé. Pe TF1 este un concert al Christinei Aguilera, de undeva din Toronto. Dăm din nou pe TVRi.
Sunt aceiași rapsozi populari, care nu cântă nimic, și Dan Bittman care se agită degeaba. Și când te gândești că, în urma acestor programe de pe TVRi, mulți români renunță să se mai întoarcă în România. Vine momentul în care vorbește Sarko, președintele Franței. Zice că are câteva griji pentru franțuji pe 2012: finanțarea asistenței sociale, șomajul și criza. Acum, noi suntem la friptură și la dialogul iscat, ca între români, despre ce se întâmplă acasă. Unul deștept zice: a fost o dezinformare de mare clasă. Mai zice: aduceți-vă aminte cum, prin vara lui 2011, toate ziarele din România dădeau concluziile unor meteorologi englezi referitoare la iarna grea care ne așteaptă, care trebuia să țină din octombrie 2011 până în aprilie 2012. Informația a fost repetată de câteva ori în toate cotidienele centrale. Iar acum vedem că iarna este blândă, că nu ninge deloc și te întrebi de ce au făcut asta.
Oare ca să-și vândă cauciucurile de iarnă? Noi credem că da. Butonăm din nou telecomanda. Tot muzică populară pe TVRi, cu niște instrumentiști care arată ca băieții de la școlile de miliție, așa că „La mulți ani!”, anul care vine să fie cum vreți voi, stimați cititori.
