Cine citeşte şi altceva în afara manualelor oficiale de istorie ştie că evenimentul istoric de la Călugăreni naşte controverse în rândul specialiştilor. Tabăra adepţilor unei bătăi exemplare administrate otomanilor se confruntă cu cea care ajunge până la a afirma exact contrarul. Cum adevărul trage mai mereu spre mijloc, există şi gruparea celor lucizi şi echilibraţi, care susţine ideea unei victorii de etapă şi de moral a echipei Viteazului, un episod dintr-un serial mai lung, cu finalul în bătălia de la Giurgiu. Iată însă că această dispută a fost rezolvată definitiv, meritul aparţinând primăriei craiovene, sub înţeleapta conducere a actualei voievodese, Olguţa. Ne amintim cum lupta ea neînfricat şi acuzator în vremurile de restrişte pedelistă, tunând şi fulgerând contra cheltuielilor nesăbuite din banul public comise de ocupanţii portocalii. Aflăm că, în cadrul sărbătorilor prilejuite de Zilele Mihai Viteazul, s-au cheltuit 350.000 de lei cu „reconstituirea bătăliei de la Călugăreni”. Asta realizându-se cu participarea unor actori, a câtorva zeci de cascadori şi a 12 cai, respectivii angajându-se în declamaţii şi lupte cu săbii, exceptând caii, care au făcut ce ştiu ei mai bine de la noi, s-au lăsat călăriţi. Nu vreau să ştiu ce rol a jucat “celebrul nume al teatrului românesc” Radu Pietreanu, sper doar că nu pe cel al lui Mihai Viteazul, ar fi fost total inadecvat fără Garcea pe post de Preda Buzescu. Au asistat 8.000 de spectatori, adică exact numărul muntenilor prezenţi la încleştarea originală. Cum totalul oştenilor de sub comanda Viteazului a fost de 10.000, evident că restul de 2.000, adică ungurii aduşi acolo, au fost iar discriminaţi şi ne aşteptăm la un protest energic al UDMR-ului, plus propunerea legislativă de scoatere din manualul de istorie a secuilor credincioşi voievodului. Dacă ne amintim că steagul secuiesc de azi e o creaţie a însuşi domnitorului valah pentru secuii din vremea lui, s-ar putea lua în calcul chiar o moţiune de cenzură, intitulată (doar o sugestie) „Steagul secuiesc, patent românesc”, urmată de înlocuirea urgentă a respectivului simbol. Pe ce considerente strategico-tactice şi de tehnică militară s-a „reconstituit” bătălia nu ştim. Sperăm că s-a acordat importanţa cuvenită momentului crucial al ruperii dinţilor lui Sinan-Paşa, fugărit cu sadism de chiar Vodă. Mie personal mi-a fost milă de el şi în reconstituirea lui Nicolaescu. Când vezi venind spre tine o namilă călare şi cu buzdugan în mână, care se uită ca Amza şi strigă cu vocea lui Petruţ, e normal s-o preferi pe aia sănătoasă, că nici Gâdea n-a rezistat unei confruntări en tête-à-tête cu marele războinic. Cum s-a încheiat Călugăreniul craiovean cred că e superfluu să ne întrebăm. Fanii manifestărilor patriotarde grandilocvente vor spune că otomanii au încasat-o, ca de obicei, Maria Buză cântând, în final, o oltenească de vitejie. Cei ca mine, care citesc şi mai şi scriu, uneori, în Academia Caţavencu, sunt de părere că cel care a luat-o pe coajă e bugetul local craiovean. Care are bătălii mult mai grele de dus, cum ar fi cele cu restructurarea birocraţiei şi preţul înrobitor al gigacaloriei.
