Vara asta se poartă negru, dragi prieteni. Îngrijorați de derapajele democrației din România, dar și ale comunismului depotrivă, ne vom pune surtucul cel negru, cravata bleumarin făcută din perdeaua acceleratului de Medgidia și, purtând pe umeri sicriul statului de drept românesc, vom mărșălui pe străzile orașului. Cu alte cuvinte, dacă tot e să punem de-o grevă japoneză, hai să fie una românească, ca la mama ei acasă.
Locuri unde să îngropăm cadavrul deja putrezit sunt destule, de la gunoiul din spatele blocului până la fântâna de la Universitate, dar am putea începe totuși cu Bellu ortodox, că doar acolo au îngrășat pământul toți marii români. Toți marii români care s-au jertfit pe altarul unui stat care i-a ponegrit pe marea majoritate, desigur, dar asta e deja altă poveste. Oricum ar fi, un locșor frumos putem găsi, eventual, la umbra nucului bătrân furat de gropari. Mult spațiu nici nu trebuie, că vorba aia, mare lucru nu s-a construit în ăștia douăzeci și ceva de ani.
Odată treaba terminată, trebuie bineînțeles să chemăm bocitoarele. Acestea pot fi prezentatoarele tuturor televiziunilor din România, fără excepție, cu accent pe latrinele deja cunoscute. Într-o deloc surprinzătoare schimbare de rol, TVR-ul poate ocupa un loc de frunte, ba chiar de primadonă, smulgându-și ultimele fire de păr și meșele hidoase, cu care nu și-a putut schimba niciodată imaginea de slugă ieșită la pensie, plătite, desigur, din bani publici.
Desigur, după tot acest circ sepulcral ieftin, trebuie chemată fanfara Ciocârlia. Singurul ansamblu muzical, cu alte cuvinte, capabil să transpună durerea noastră în acordurile duioase, de popor ascultător și blajin, care știe să treacă peste durerea cumplită pricinuită de moarte. Iar la urmă, în corul baritonal al soborului de preoți unși cu cele mai fine șpăgăuri și atenții, vom pune punct ceremoniei aruncând un pumn de pământ argilos de la Roșia Montană peste noua locuință a defunctului.
Cât despre parastas, indiferent de rezultat, va fi nu după 40 de zile cum scrie la carte, ci mai repede, pe 29 iulie. Iar după aia, doliu permanent.
