Motive de îngrijorare pentru finanțatorul Fotbal Club FCSB, latifundiarul din Pipera, Gigi Becali!
Președintele Klaus Iohannis pare să fi trădat FC Hermannstadt din Sibiu pentru Fotbal Club Dinamo București de peste tot (deoarece câinii au rămas fără coteț).
Ca să nu mai fie acuzat, măcar de o parte a suporterilor fotbalului și politicii de pe Dâmbovița, că a ars gazul de pomană la întâlnirea pentru protejat mediul de la Dubai, șeful statului român a negociat trimiterea unor șeici mult așteptați la Dinamo, încă de pe vremea când clubul mai era în Șoseaua Ștefan cel Mare.
Surse apropiate primului turist al țării susțin că ar fi existat șeici dispuși să vină imediat în România pentru a prelua Dinamo din groapă, însă nu mai era loc în SPA-ul avionului prezidențial de lux cum a mai văzut doar Dubaiul.
Prin urmare, Dinamo nu are decât să facă ceea ce a învățat: să aștepte șeicii care să le pună covrigi în cozi câinilor roși.
Negocierile au fost grele!
Iohannis le-a oferit o pălincă de Sibiu arabilor și probabil de aceea nu a avut succes.
De cealaltă parte, Emiratele au oferit un smoc de coadă de cămilă pentru prima doamnă, rezultat al evaluării, conform tradiției din zonă.
În final, rămâne ca și președintele și dinamoviștii să se îmbete cu apă rece.