HomeStiriRoberta Anastase nu reușește să numere mucenicii

Roberta Anastase nu reușește să numere mucenicii

A trecut sărbătoarea celor 40 de pahare și celelalte lucruri pe care creștinii nu și le amintesc de 9 martie, dar Roberta tot la cratiță a rămas. Din surse sigure am aflat că a cerut liber pentru tot restul lunii martie, fiind convinsă că nu apucă să numere mucenicii și paharele mai repede.

În ciuda faptului că Roberta, o gospodină desăvârșită, s-a trezit pe 9 martie dis-de-dimineață pentru a aranja cei 40 de mucenici cu miere și paharele cu vin, nici până acum nu a reușit să numere corect. La ultima numărătoare îi ieșise un total de 482 de colaci și 4 pahare, ceea ce înseamnă că a dat iama în vinul sfânt, ori e pe rit foarte, foarte vechi.

O vecină care a încercat să o ajute, dar nu a făcut față matematicii avansate utilizate de Roberta, a declarat pentru o publicație cu profil culinar: „România e pierdută. Roberta o să numere colaci și pahare până la Paște, când o să aibă de numărat și ouă, și atunci să vezi haos. Maică, îmi e că biata nu mai ajunge la Parlament, și cine o să mai numere așa bine pe acolo?”. 

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare