HomeStiriȘocant! Un om viu a votat în Teleorman

Șocant! Un om viu a votat în Teleorman

Membrii unei secții de votare din comuna Băbăița, județul Teleorman, sunt în stare de șoc: la alegerile de astăzi pentru funcția de președinte al Consiliului Județean ei au văzut un om viu, venit să-și exercite dreptul de vot.

Întrebat de reporterii Academiei Cațavencu de când nu s-a mai întâmplat așa ceva, badea Ion, cel mai în vârstă locuitor al comunei, a declarat că ultima oară când a văzut un om în carne și oase votând a fost la alegerile din 1946, adică acum 67 de ani. Taică, de la venirea comuniștilor încoa’ n-am mai văzut un om votând! Până acum, la toate alegerile astea, mă întâlneam cu foști colegi de școală sau soldați cu care am luptat în ’41 la Odesa. Ba mai mult, chiar acu , în decembrie, m-am revăzut cu nevastă-mea moartă de zece ani, care se sculase din mormânt să voteze cu USL, Dumnezeu s-o ierte!, ne-a declarat, în exclusivitate, badea Ion.

În plus, conform exit-pollului făcut la ieșirea din secția de votare, se pare că excentrica cetățeană vie a pus ștampila pe candidatul unui partid deja mort, PDL.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare