În exclusivitate pentru AC, iată că am reușit să mă strecor în penitenciarul Jilava și să mă adresez, cu teamă, e adevărat, lui Gheorghe Vlădan. Știti care, neomul deja celebru care și-a descărcat Glockul în oamenii nevinovați din coaforul Perla. Când am ajuns, acesta tocmai era supus unei expertize psihiatrice înfiorătoare, pe lângă care Elisabeta Báthory ar părea o puștancă. Redau firul deseori curmat al răspunsurilor, așa cum mi le-a adresat Vlădan printre urlete și dinți înșirați pe jos.
Reporter: Bre, Vlădane, lumea zice că gestul tău a fost simbolic. Adică, vorba aia, ai tras în mai multe femei decât bărbați, taman de Ziua Femeii.
Vlădan: A fost pe dracu. Casiera s-a uitat nu știu cum la mine și d-aia m-au luat nervii. N-aș fi împușcat-o altfel, că nu sunt nebun. Io cu a mea aveam ce aveam.
Reporter: Ce-ai avut, bă nebunule, cu ea, ia zi. Merită să stai 25 de ani la pârnaie pentru un divorț?
Vlădan: Bă… nu știu ce să zic. Greu de spus acuma. Da’ io trăiam cu așa o tensiune-n mine de la scandalurile cu ea, că nici aia nu era viață. Ceva trebuia să se-ntâmple.
Reporter: Păi și de ce nu ți-ai tras ție una-n cap, atunci?
Vlădan: De ce… să vadă și ea că răutatea se plătește. Că nu-i faci așa ce-ți vine ție pe chelie unui om cu care-ai stat atâta vreme. Și că, decât să se ducă cu altu’, mai bine-o omor, ce căcat.
Reporter: Da’ ești conștient că ai deschis cutia Pandorei, dacă știi ce-i aia? Dacă după tine o să-și ia lumea gunuri și bazuci și se duc să-și regleze conturile prin Cișmigiu, prin Herăstrău?
Vlădan: Io nu asta am vrut. Io cu ea aveam ce aveam și, uneori, și cu șefu’ meu de pe ambulanță. De câte ori n-am vrut să dau o gaură și-n ăla, da’ am zis, hai, lasă-l. Da’ de asta n-am ce să zic. Și io m-am gândit un pic la norvegianu ăla, la Breivik, e adevărat, da’ numa un pic. Fiecare ce face e treaba lui, io nu sfătuiesc pe nimeni să facă ca mine.
Reporter: Crezi, bă Vlădane, în ceva? Crezi că femeile de le-ai omorât sunt mai bine-acuma unde sunt?
Vlădan: Nu știu ce să zic. M-am gândit și eu la asta de ieri până azi, da’ nu știu ce să zic. E prea greu pentru mine.
Reporter: Da’ că ești un mare bulangiu, asta știi?
Vlădan: Știu că e posibil să fiu, da’ nu știu cât de mare. Dar probabil c-o să aflu asta-n pârnaie.
