Dragi cititori, redacția AC va fi, ca întotdeauna, la înălțime. Mai precis, noi vom fi la nivelul solului, dar vom fi singurii care vor filma venirea lui Boldea în țară, probabil pe calea aerului.
Academia Cațavecu are cel mai bun departament de investigații din România. (Ca picanterie, aflați că Adelin Petrișor a încercat, de curând, să depună un CV la unitatea noastră de spionaj/contraspionaj/terorism/antiterorism, dar a fost descalificat la proba teoretică, din cauza cunoștințelor sale precare.)
Redacția noastră a pus la punct un plan detaliat și imbatabil de obținere a exclusivității, în cazul întoarcerii lui Boldea în țară.
Deocamdată nu putem devoala nimic, dar mâine veți vedea negreșit filmul întregii operațiuni. Din păcate, nu putem transmite nimic în direct, deoarece satelitul redacției noastre încă n-a fost cumpărat și, dacă mă gândesc bine, nici măcar nu s-a început proiectarea lui. În tot cazul, dacă filmătorul nostru (cameraman nu putem să-i zicem) reușește să îndrepte obiectivul spre noi, vă vom livra o înregistrare relativ mulțumitoare.
Trebuie să știți însă că, în afara filmătorului, punem la lucru meseriași cu care, dacă i-ar fi avut, francezii l-ar fi capturat în 2 minute pe teroristul din Toulouse.
Astfel, șeful unității noastre de elită n-a tras niciodată cu arma, nici măcar la bâlci. Are o vedere atât de bună, încât nea Nicu, paznicul clădirii, îl scoate mereu de mână prin ușile batante. Când n-a făcut asta, colegul nostru a intrat direct în zid și-a mai și zis „pardon”. Probabil, fiindcă nu vede prea bine, se consideră frumos.
Al doilea membru al echipei noastre n-a văzut niciodată un avion de aproape. El merge doar cu trenul, la părinții din Oltenița. Apropo, face mereu blatul.
Al treilea coechipier s-ar putea să nu ajungă la timp. Când chiar arde, îl trezim cu greu la ora 11, sunându-l ca descreierații.
Celui de al patrulea membru îi e frică de mașină. El o să vină cu tramvaiul până aproape de Băneasa, iar de-acolo merge pe jos până la Otopeni. Probabil, va fi pe șoseaua București-Ploiești când avionul se va pregăti de aterizare, deci pe el ne bazăm că ne dă bip, ca să ne anunțe că se lasă avionul pe pistă.
Am uitat să vă spunem, niciunul dintre noi nu știe să citească panoul de Sosiri din aeroport. Noi, la redacție, avem doar biciclete, deci e cumva de înțeles.
Și, cu toate astea, dragi cititori, noi vom transmite ÎN EXCLUSIVITATE venirea lui Boldea. Mâine, pe site-ul ăsta plictisitor veți vedea filmul întregii operațiuni.
Succes! Pardon: urați-ne voi succes!