Mircea Diaconu a primit astăzi din partea ÎCCJ o Zmeură de Aur pentru rolul de ministru al Culturii pe care l-a jucat în ultima vreme. Se pare că acesta nu va mai putea fi protagonistul niciunei farse useliste în următorii trei ani, fiind nevoit să participe la piesele de teatru de mahala la Antenele lui Voiculescu, unde poate să-i șoptească replicile lui Crin Antonescu, căruia îi e prea lene să le învețe.
Din păcate, e clar că personajul pe care l-a jucat în „Filantropica” l-a influențat un picuţ prea mult pe Mircea Diaconu, doar că, în loc să cerșească prin restaurante, în realitate preferă roluri de bugetar de lux și bani publici. Și astfel avem o explicație pentru felul în care a ajuns să joace în comediile nesărate scrise de Ponta și regizate de Voiculescu (Antonescu, ca de-obicei, doarme).
Amuzant în toată povestea asta cu final previzibil, că doar incompatibilitatea lui Diaconu era mai evidentă decât plagiatul lui Ponta, a fost felul în care Diaconu a evitat să se ducă la tribunal pe tot parcursul procesului. Ba că are de inaugurat un teatru, ba că trebuie să se ducă la dentist, mai avea puțin și trimitea o scutire de-aia mânărită pe care scrie dureri menstruale, de care au primit mai toți diriginții din liceele românești de-a lungul vremii. Nu știm exact ce făcea el în timpul proceselor, dar probabil că îşi repeta replicile pentru conferințele de presă, că sărăcu’ de el nici ordonanța de politizare a ICR nu a fost în stare să o scrie singur, ci a trebuit să apeleze la limbajul de lemn al lui Andrei Marga.
Asta ar trebui să le dea amatorilor de teatru de la noi o lecție importantă, că dacă din figurant ajungi greu actor, din actor poți să devii figurant cât ai zice „Diaconu”!
