AcasăActualitateBăsescu introduce serviciul telefonic 1-800-SUICID!

Băsescu introduce serviciul telefonic 1-800-SUICID!

După lamentabila tentativă de sinucid a lui Năstase, toată lumea a arătat cu degetul mijlociu spre Băsescu, care a ajuns și „criminal“, căci așa îi șade bine unui tiran.

Că dosarul lui Adrian Năstase ar fi existat sau nu dacă la mijloc nu era vorba despre o comandă politică e o chestiune mai complexă. Să crezi însă că acuzele care i se aduc sunt inventate, în condițiile în care Adrian Năstase a pus pe roate cea mai mare organizație mafiotă din ultimii 20 de ani – Guvernul României 2000-2004 – , înseamnă că ai un grad de retard ieșit din comun. Și probabil ești fan Mircea Badea, că doar ăia au toți la un loc un IQ subunitar. În fine, să-l faci pe Băselu criminal pentru că Adelu a vrut să se sinucidă denotă, iarăși, un grad de înapoiere mintală care l-ar face pe Homo Erectus un geniu al informaticii. A apăsat el pe trăgaci? Nu? Iar dacă totuși vrei să faci pe prostu’ în continuare, poți să-l acuzi pe Băsescu de, cel mult, tentativă de omor, căci Nasty e viu, nu? Şi oricum, la ora aia, Băsescu probabil se împușca el însuşi pe la vreo bere, că pe canicula asta nu merge deloc tăria, deci s-a scos, are alibi!

Dar Traian Băsescu, serios cum îl știm (hă, hă, hă, ce-mi plac glumele mele!), a dat, se pare, un ordin, prin care, sub înaltul patronaj al Administrației Prezidențiale, să se înființeze un serviciu specializat, profesionist, de sinucideri pentru politicieni. Serviciul va fi în totalitate gratuit, disponibil la telverde 1-800-SUICID și se va ocupa de o largă gamă de sinucideri: politice, definitive și regizate. Mai mult decât atât, în cadrul serviciului vor lucra mai mulți specialiști în domeniu. De pildă, vrei, nu vrei să te sinucizi politic, suni la număr și în câteva luni îți sunt găsite afaceri dubioase și lucrări plagiate. Printre experți se numără Corina Dumitrescu și Ioan Mang, rămași fără job după ce s-au sinucis politic prin plagiat. De divizia afaceri se va ocupa Bercea Mondial. Pentru sinucideri definitive, pe bune, suni la număr și nimeni altul decât Tolea Ciumac îți vine acasă să te sinucidă, asta ca să nu ratezi tu și să te faci de rahat. Nu în ultimul rând, divizia de sinucideri regizate va fi condusă de Sergiu Nicolaescu, maestru desăvârșit în orice fel de diversiune. Atenţie, însă: fularele nu sunt incluse în scenariu, aşa că trebuie să veniţi cu ele de acasă!

Redacția
Redacția
"Academia Catavencu”. Umor Serios. Nu avem tabuuri, nici prejudecati. Criticam si carcotim

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare