AcasăActualitateAvem prea mulţi parlamentari fără scaun la cur

Avem prea mulţi parlamentari fără scaun la cur

Ironia sorţii face ca, la nişte alegeri unde prezenţa s-a făcut prin reducere la absurd (doar 41% dintre cetăţeni au votat), numărul de parlamentari să ajungă absurd de ridicat: după socotelile USL, vom avea 580 de senatori şi deputaţi, adică mai mulţi chiar decât congresmenii americani – ei, şi să mai ziceţi voi că nu-i Românica mai tare decât Statele Unite! De referendumul absolut valid prin care poporul ceruse să avem în Parlament doar 300 de sforăitori s-a ales praful: toate partidele, indiferent de doctrină, au decis că alegătorii români merită, pe frigul ăsta, un duş auriu şi călduţ, de sus, şi i l-au dat.

Acuma însă, lăsându-i pe români deoparte, până le-o creşte gura, ca să nu li se mai uşureze parlamentarii doar în cap, se pune întrebarea: ce facem cu parlamentarii? Unde-i ţinem în sălişoara aia din Casa Poporului, că acolo nu-ncap decât 500 de bucăţi, şi-alea slabe, nicidecum 580 de huidume? Pentru că e, într-adevăr, îngrijorător faptul că nu prea avem aleşi cu scaun la cap, dar e de-a dreptul alarmant că unii nici scaun la cur n-o să aibă! Deci situaţia e mai absurdă decât în „Scaunele” lui Ionesco! Am încercat să vedem ce soluţii au, pentru această gravă problemă locativă, aleşii diverselor tabere.

Ne-am adresat, pentru început, cum era şi firesc, ălora mai mici în procente, udemereştilor. „Problema scaunelor din Parlament nu interesat la noi. La noi interesat Scaunele secuieşti. Dat Ponta autonomie la Scaunele secuieşti, noi putem şede şi pe covor la Parlamentul României. Nu dat autonomie, maghiarii nu votat modificarea Constituţiei, nu prezentat la referendum, nu adio Băsescu!”

Un om de afaceri prosper şi proaspăt deputat din Partidul Poporului, cu opt clase la activ, dintre care a şasea repetată de trei ori, a fost foarte uimit să afle că 580 de parlamentari nu încap pe 500 de locuri, cât are sala. „Cum, 580 e mai mare ca 500? Băi, fir-aş al dreacu’, înseamnă că m-a păcălit domnu’ Dan! El mi-a zis că-mi face reducere să intru în Parlament: nu-i dau 50.000 de euro, îi dau 55.000, să fiu mai şmecher ca alţii din PP-DD! Mă rog, ţeapa mea acuşa, ce să mai fac? Bine c-am intrat! Ce-o să facem cu scaunele? Păi asta e o problemă? Ne-aducem nişte de-alea pliante, că mai are domnu’ Dan de când filma la garsonieră, şi stăm pe ele, ce să facem!”

Parlamentarii PDL au strâmbat din nas la propunerea celor de la putere, ca aleşii de pe locurile 2 şi 3 să stea la balcon. „Da’ de ce să stăm noi la balcon? Eu sunt parlamentar de 20 de ani şi am dormit numai în fotoliul cu numărul 5 din rândul 6, coloana din stânga. Ăla mi-a adus mie noroc, ce vreţi? Ştiţi dumneavoastră câte legi mişto mi-am votat io, pentru mine şi partenerii mei de afaceri, de pe locul ăla? Şi acum să vină vreun puţoi din ăsta de la PP-DD sau vreo piţipoancă de la PSD să mi-l ocupe? Io am rău de înălţime, dom’le, aduc şi de la medic certificat dacă e nevoie, nu pot să stau la balcon niciun minut, că-mi vine să vărs! Dacă vor ăştia din USL să le vărs în cap, atunci să mă pună la balcon!”

Un lider al PNL a precizat că scaunele constituie o falsă probleme. „Da, am înţeles că mulţi parlamentari nu au scaun în noua legislatură. Păi, dacă le-a intrat morcovul că-i băgăm la puşcărie, cu tot cu Băsescu, normal că n-au scaun! Ha! Ha! Ha!… Mă scuzaţi, mai glumim şi noi! Acum, serios vorbind, eu aş propune să instalăm, pe coridoare sau în spatele rândurilor de bănci, canapele, pe care aleşii mai obosiţi să se poată odihni după atâta muncă în plen. Dacă-l vedeţi pe domnul Crin Antonescu, spuneţi-i, vă rog, că a fost ideea mea! Poate mă face şi pe mine acolo, măcar un chestoraş amărât…”

În fine, un veteran al Parlamentului, de la PSD, ne-a declarat: „Scaunele sunt atâtea câte trebuie să fie. Mie, bunăoară, nu-mi va lua nimeni scaunul. Aş fi dispus însă să-l împart cu cineva. Uite, de pildă, tinerica aceea şturlubatică, secretara lui Dragnea, ar putea să stea în poala mea la şedinţe, să-i mai explic una, să-i mai arăt alta, cum vreţi să capete fătuca experienţă dacă nu e nimeni s-o îndrume?”. I-am atras atenţia atunci distinsului parlamentar că politicos ar fi ca şi doamnele din Opoziţie să primească locuri tot jos, în sală, ca să nu stea cocoţate la balcoane.

Imediat, parlamentarului veteran i-a sărit muştarul: „Ce vorbeşti, franz? Acuma n-or vrea ăştia să vorbim şi cu Năstase, să le pună nişte termopane la balcon, să nu-i tragă curentul? Nu, tati, au pierdut, să suporte consecinţele! Oricum, ne-au privit de sus pedeliştii ăştia atâţia ani, le dăm ocazia s-o mai facă şi-acum. Şi plus de asta, ei pot să şi protesteze mai uşor aşa. Mai face guvernul Ponta vreo măgărie – că nu contest, o să facă! – pac! se mai aruncă unul de la PDL de la balcon, în semn de protest, ca Sobaru! Chiar şi doamna Elena Udrea ar putea să se-arunce, că în cazul ei nu e niciun pericol: sigur va cădea pe moale. Păi la ce boşorogi a trimis poporul în Parlament, de unde tare, bă?”

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare