Presa e, cică, a patra putere în stat. E drept că nu prea știm clar care sunt primele trei (probabil serviciile, baronii locali și infractorii), dar nu strică să vedem cu ce se ocupă a patra putere în stat în cea de a treia zi a săptămânii.
Evenimentul zilei îl elogiază, ca de obicei, pe Ponta. Așa pupincurism scârbos mai rar: ce-a făcut Ponta, ce-a rezolvat PSD-ul, ce vești bune mai primim din Piața Victoriei ș.a.m.d. Hai, dom’le, c-am glumit! Ce, nu mai știți de glumă? Dacă sunteți serioși, poftim: Evenimentul deschide ziua cu un articol despre un mercenar care e hotărât să nu cadă niciodată prizonier: „ultimul glonț de pe țeavă e pentru mine”. Eu am o problemă cu chestia asta: de unde știe omul care e ultimul glonț din încărcător? Ce face dacă trage cu o armă automată, cum numără gloanțele trase anterior? Bun, să presupunem că știe mereu câte a tras. Mai are unul. Iar dintr-un tufiș tocmai îi sare-n față un arăbete fioros, plin de dinamită și de draci musulmani. Mercenarul e-n dilemă: dacă nu trage, arabul îl face praf. Dacă trage și nu nimerește, nu mai are cu ce să se sinucidă. Deci, cum rămâne? Mare păcat că redactorii domnului Cristoiu n-au făcut lumină în acest caz. Pe vremuri, la articolele cu găina care naște pui vii, era mai ușor.
Și Adevărul ne dă câteva numere. Cu violență chiar. Ziarul quality reproduce declarația unui țigan care și-a omorât tatăl: „I-am dat vreo două pe spinare și una în cap”. Eu credeam că țiganii sunt ăia cu „fără număr”, dar iată că m-am înșelat, adevărul era altul: și țiganii sunt buni contabili. În fine. Hai să mai zic ceva pentru băieții de la Adevărul: un titlu trebuie să fie explicit. Or, din titlul lor de deschidere nu se înțelege nimic. Nici la chimie nu eram așa de perplex ca-n fața acestui titlu: „Înflăcărarea istorică a românilor la referendum: de ce nu știm să coabităm nici în familie”. Ce-are sula cu prefectura și înflăcărarea cu coabitarea? Nu mai zic că, două rânduri mai jos, suntem bulversați cu „câteva explicații pentru înflăcărarea ISTERICĂ a românilor…”.
Dacă tot am pornit-o matematic, hai s-o ținem tot așa: s-ar părea că prima folosire „oficială” a semnului cu degetul mijlociu, cel mai utilizat salut în traficul din România, s-ar fi petrecut în 1866. La sfârșitul unui meci de baseball s-a făcut o poză de grup cu echipa câștigătoare, iar la developare s-a descoperit că unul dintre sportivi era cu mijlociul ridicat. Așa zice Antena… 3. Vedeți ce ușor descoperi numere peste tot în viața de zi cu zi dacă ții morțiș?
Din Jurnalul național aflăm că la Șuior – cota 1.000 nu ninge, dar e ceață. Ce să zic, sunt de-a dreptul mișcat.
Exclusiv online
