– Evenimentul zilei ne anunță că Dinu Patriciu este executat silit pentru o datorie de 20 de milioane de euro. În ritmul ăsta-l vor executa și cu silă.
– N-am știut că un preot scrie la Adevărul (Eugen Tănăsescu), dar mă bucur să aud asta. Dacă-i dă și-o funcție de conducere-n ziar, o să facă astfel încât în câteva luni vor ajunge toți jurnaliștii să pupe moaștele publicației.
– Jurnalul național titrează: „Voiculescu, obsesia lui Băsescu”. Felix a declarat că dacă Băse ar putea, l-ar omorî și mâine. Dacă face și asta, chiar că ne enervăm. Păi ce, acum dacă e președinte, crede că se poate băga înainte la coadă?
– După ce a acuzat presa că nu-i oferă intimitatea de care are nevoie, madam Marin a-nceput să dea interviuri. Zâno, acum vrei tu, dar nu mai vrem noi.
– În Click! Tonciu a declarat că ar merge după Mitea și-n Honolulu. Asta nu-i nimic. În Insula Mare a Brăilei e proba de foc a iubirii.
– Din Libertatea am aflat că Bahmuțeanu nu vrea să-și lase copiii cu cheia la gât, fiind dispusă să le ofere ce-i mai bun. Adică le pune de gât tigaia Dry Cooker.
– Finalizarea metroului din Drumul Taberei a fost amânată cu patru ani (Ziarul financiar). Dar unde ne grăbim? Aș vrea să fie o surpriză pentru strănepoții mei.
– Oficial Cancan e exclusiv o publicație pentru maneliști. Nici pe Mynele TV nu-l vezi mai des pe Guță.
– Mi-am dat seama de ce Răzvan Boanchiș e atât de supărat în editorialele lui. E înconjurat de multă prostie-n restul materialelor din Național.