Adrian Severin este un om important. Cum de ne-am dat seama? Păi e simplu: toate comploturile şi conspiraţiile îl vizează. După ce, cu ani în urmă, nişte jurnalişti fără suflet i-au turnat prea mult hidrogen în apă, să-l otrăvească şi alta nu, mai nou, alţi jurnalişti, la fel de haini, i-au întins o capcană, acuzându-l că ia şpagă la Bruxelles. Dar şi acuzaţiile astea sunt tot un fel de apă chioară, a ţinut să precizeze europarlamentarul, în interviul pe care ni l-a acordat.
Reporter: Ce mai face Adrian Severin ?
Adrian Severin: Asemenea lui Diogene, caută un om. Încă nu l-a găsit. În rest, se luptă cu sistemul, cu lașitatea, cu minciuna, cu ipocrizia și cu corupția reală. E destul.
Rep.: Ați vorbit cu Adrian Năstase după eliberare? E bine, sănătos?
A.S.: Nu am vorbit. Sper că este sănătos.
Rep.: Ați declarat că Adrian Năstase nu o să mai recunoască partidul din care a plecat. Așa de mult s-a schimbat PSD? Într-un an? E bine e rău?
A.S.: Dacă tai un nuc bătrân, pe terenul rămas gol apar tot felul de plante. Cele mai multe, buruieni. Adrian Năstase a fost un copac care a făcut mai mult decât umbră pământului. Știți că nucul emană iod și asta omoară toată vegetația din preajma sa. Nu știu exact ce substanțe a emanat Adrian Năstase, dar ele au făcut ca în jurul lui să nu se înalțe în mod natural nicio personalitate. Acolo au trăit numai cei pe care el însuși i-a implantat și protejat. Când reușesc, atari inginerii genetico-politice lasă în urmă supraviețuitori cu distorsiuni de caracter și complexe de tot felul. Acum, spațiul în care se întoarce Năstase și pe care l-a dominat până nu demult este ocupat de unii care nu seamănă cu el sau nu mai vor sa evolueze sub controlul lui. Ei îl vor respinge pe cel care i-a inventat și ocrotit, cu atât mai mult cu cât îi datorează mai mult.
Rep.: Sunteți coleg cu Monica Macovei. Europenii o laudă, spunând că e un raportor excelent, românii o critică. Unde-i adevărul?
A.S.: Vorba lui Caragiale: sunt coleg, dar nu confrate. Revenind la întrebare, nu am auzit pe nimeni care sa spună că Monica Macovei ar fi un excelent raportor. Asta este, poate, imaginea pe care ea și-a creat-o în țară. I-am auzit, în schimb, pe mulți care se întreabă dacă Macovei este fanatică, escroacă sau nebună. Probabil că adevărul este undeva la mijloc. Adică este un pic din toate. Plus o imensă răutate avându-și sursa în complexele de care suferă. Cine o prețuieşte – dar numai în măsura în care o folosește, și anume împotriva României – este euro-birocrația implicată în jocuri politice oculte. Când Victor Ponta a afirmat că Monica Macovei este agent al unor interese străine națiunii române a avut dreptate.
Rep.: Cum ați caracteriza prestația românilor din PE după acest prim mandat?
A.S.: Este al doilea mandat. Primul a fost din 2007 până în 2009. Mă abțin să o caracterizez. Am și așa destui dușmani. Oricum, la ora actuală România nu contează în PE. Aceasta, în ciuda faptului că unii dintre europarlamentarii români sunt foarte performanți. Aș spune, chiar, că media de calitate a europarlamentarilor români este peste media PE. Este un mare contrast între abilitățile individuale certe ale europarlamentarilor români, performanța lor colectivă mediocră și influența lor cvasi nulă. Sunt aici niște paradoxuri explicabile prin imoralitatea și submediocritatea politică a UE, precum și prin caracteristicile politicii interne românești, dominată de dezbinare și lipsă de viziune asupra proiectului european.
Rep.: Domnule Severin, sunteți ascultat de servicii?
A.S.: Nu cred. Dacă m-ar fi ascultat le-ar fi mers mai bine; și lor, și țării. Pe deasupra, dacă ar fi auzit ce am spus eu, ar fi putut depune mărturie că am sacrificat totul spre a-mi servi țara. Așa, nici măcar de mărturia lor nu am parte.
Rep.: Au acționat jurnaliștii englezi la pont sau la comandă?
A.S.: La comandă, dar, cel mai probabil, exploatați în orb. Numele meu le-a fost furnizat de cineva și adăugat pe lista țintelor abia spre sfârșitul demersului lor provocator, altminteri în totală neconcordanță cu deontologia jurnalistică. Este la mintea cocoșului că europarlamentarii care pot face lobby pentru cercurile de afaceri sunt cei care lucrează nemijlocit în comisiile cu profil economic și juridic. Or, activitatea mea se desfășura în domeniul afacerilor externe și cel constituțional. Ceea ce mi s-a cerut și ceea ce am făcut a fost să dau consultații în calitate de membru al unui consiliul de experți. Ceea ce este și legal, și moral. Cum și de ce au ajuns jurnaliștii sub acoperire la mine? Conspiraționiștii cred că în spatele oricărui eveniment mai greu de explicat stă o conspirație. Eu nu sunt conspiraționist, dar conspirații există. Altfel nu am avea cuvântul „conspirație” în dicționar. În cazul meu, nu cred, ci știu că a fost o conspirație. O știu și toți cei care trebuie să știe. Bătălia nu s-a încheiat încă și nu știu cum se va încheia, dar conspiratorii au început, deja, să plătească.
Rep.: Pe cine ați supărat și de ce?
A.S.: Ar fi multe de spus și nu știu dacă face bine să le spun pe toate. Aș spune doar, sintetizând, că eu am intervenit, oarecum nepoftit, în controversele vizând trasarea frontierei, încă nedefinitivată, între spațiul euroatlantic și cel eurasiatic. În acest context am fost singurul român care a reușit să își impună anumite puncte de vedere și peste care nu s-a putut trece cu ușurință. Din momentul marginalizării mele, niciun alt român, independent de calitățile sale personale, nu mi-a luat locul. Pentru că nu a putut sau nu a fost lăsat să poată. Dacă veți crede sau nu acest lucru, este exclusiv problema dvs. Problema națiunii române este însă că, atât timp cât frontiera amintită va fi fluidă, România va rămâne într-o zonă gri, oricând victimă colaterală a confruntării dintre protagoniștii regionali și globali. Condamnarea noastră la statutul de membru de rang secund în UE o dovedește pe deplin.
Rep.: Are Martin Schulz ceva cu dvs.?
A.S.: Cu mine și mai mult decât cu mine. Trebuie să știți că domnul Schulz este un om complexat, cu serioase tulburări emoționale și un caracter rău. Până la preluarea conducerii Grupului socialist în Parlamentul European, într-un context competițional favorabil și printr-un foarte riguros concurs de împrejurări, biografia sa era departe de a fi impresionantă. De aceea, sosirea în PE a reprezentanților noilor state membre având un palmares academic și politic net superior, i-a produs o mare neliniște. Martin Schulz nu avea ceva doar cu mine ci cu toți protagoniștii grupului noilor state membre. Pe acest fundal s-a născut adversitatea sa particulară față de mine, adversitate manifestată constant în cele mai diverse împrejurări.
Rep.: Ce vrea să facă UE cu băncile din Cipru?
A.S.: Partea proastă este că UE nu știe ce vrea să facă. Instituțiile europene sunt blocate, iar statele membre nu se pot pune de acord atâta vreme cât motorul s-a oprit, în așteptarea alegerilor din Germania. Aceasta dovedește cât de departe s-a ajuns cu renaționalizarea UE. Ciprul este o țară mică și sistemul ei financiar ar putea fi salvat de UE. Pe de altă parte, în Cipru criza financiară este de natură să afecteze mult mai repede economia reală și să distrugă statul. Dacă în cazul statelor mai mari decizia de abandon în fața falimentului a fost mai dificil de acceptat, întrucât, printr-un efect de recul, i-ar fi afectat și pe ceilalți membri, în cazul Ciprului este perfect posibil ca soluția aruncării peste bordul zonei euro să fie adoptată. Dacă s-ar ajunge acolo, credibilitatea ideii europene ar fi grav afectată. În acest caz România ar trebui să își pregătească și să țină în rezervă o strategie de ieșire – voluntară sau forțată – din UE.
Rep.: Sunteţi un adept al apropierii de China? Ce foloase ar trage românii de aici?
A.S.: Românii sunt interesați într-o ordine mondială multipolară stabilizată prin echilibrul centrelor de putere. China va fi, indiscutabil, un asemenea centru. În acest caz, României îi va fi mai bine, atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere economic, să aibă o relație partenerială cu un asemenea actor global. Chiar și astăzi, gândiți-vă cum ar arăta autostrăzile României dacă am concesiona câteva mii de kilometri unor investitori chinezi; sau cum ar arăta piața noastră financiară dacă pe ea ar opera și o mare bancă cu capital chinez? Așa se creează locuri de muncă și se obține creștere economică. Așa cresc veniturile bugetare, mai apoi reinvestite în domeniile sănătății și învățământului. Așa se obține mai multă influență în forurile internaționale. Nu credeți?
Rep.: În opinia dvs., Victor Ponta e un premier bun?
A.S.: Mă scuzați, nu am înțeles întrebarea. Victor Ponta este un premier tânăr, la care admir capacitatea de a fi totdeauna relaxat într-un mediu politic atât de încrâncenat.
Rep.: În 2014 cine va fi preşedinte?
A.S.: Cel care va fi acceptat de cei care nu au acceptat demiterea președintelui Băsescu în 2012.
Rep.: Mai scapă România de corupție?
A.S.: Atât timp cât combaterea corupției va fi transformată din scop – respectiv aducerea în normalitate a vieții sociale și moralizarea actului politic – în mijloc, respectiv modalitatea prin care ne eliminăm adversarii politici abătând totodată atenția de la corupția reală și, mai ales, de la corupția structurală, nu vom scăpa de corupție. Pe de altă parte, câtă vreme România este deja integrată în rețelele corupției transfrontaliere, ea nu va scăpa de corupție dacă lupta se îndreaptă numai împotriva corupților din țară, iar nu și împotriva corupătorilor din afara ei. Nu vom scăpa de corupție nici dacă, în loc să ne raportăm la realitatea ei, ne raportăm la mitologia privind așa-zisul caracter excepțional al corupției românești. În fine, corupția, în România și aiurea, nu poate fi combătută exclusiv prin represiune, ci și prin măsuri preventive cu caracter structural. Spre a ne lăsa timpul și a crea contextul pentru a aplica asemenea măsuri structurale, se impune adoptarea unei legi de amnistie și reintegrare socială a celor îmbogățiți prin acumularea primitivă a capitalului în perioada de tranziție de la comunism la capitalism. De asemenea, va fi imperios necesară o reglementare neipocrită și nepopulistă a finanțării partidelor politice.
Rep.: Candidați din nou la anul?
A.S.: Nu am luat încă o decizie. Ea depinde de mai mulți factori. Unul dintre ei privește capacitatea mea de a trece peste sentimentul de dezgust la care m-au adus și pe mine actualele evoluții din viața publică românească, europeană și internațională. Întrebarea este dacă retragerea din cauza dezgustului nu este cumva o formă de lașitate, o dezertare. Nu este deci exclus să mă retrag, dar, pe de altă parte, nimeni nu trebuie să conteze pe lașitatea mea.
Publicat în revista AC, Nr. 16
