AcasăActualitateTopul facultăților bănoase din România

Topul facultăților bănoase din România

 

Azi, 1 octombrie, începe noul an universitar și mii de studenți își vor toci coatele pe băncile amfiteatrelor, în vreme ce mii de studente își vor toci genunchii, aplicând dictonul clasic “Înhățați, înhățați, înhățați!” Care sunt cele mai de viitor meserii aflați de la noi în rândurile următoare, ca să vedeți că, și dacă ai facultate, de foame tot nu mori în România!

 Medicină

Universitățile de Medicină mi s-au părut întotdeauna un rău necesar. Nu înțeleg ce te-ar putea mâna să urmezi o astfel de facultate, dar dacă sunt sado-masochiști care o fac, eu sunt fericit că are cine să mă trateze când mă îmbolnăvesc. Cât de cât. Să înveți toată viață pe un salariu de rahat, nu mi se pare o idee foarte bună. Pe de altă parte, acum s-au deschis porțile Vestului și întregii lumi, așa că dacă faci medicina și ești bun poți să pleci ca să trăiești și tu decent. Problema e că în țară rămân ăia varză, care sunt șpăgari și-ți uită foarfece în stomac. Deci, dacă ești varză, aciuează-te încă din facultate pe lângă un profesor șpăgar și te-ai scos.

Finanțe-Bănci

Felicitări! Ai ales să urmezi cursurile celei mai enervante specializări de pe Planetă. De-acum ești un cămătar autorizat. Facultatea asta este perfectă pentru tinerii care au o viață anostă și urăsc sincer oamenii. Te faci bancher, câștigi și bani-grămadă și poți să fxți oameni. Dacă ești un astfel de om, departamentul ideal este cel de recuperare. Suni omul de nșpe ori pe zi, mai ești și obraznic la telefon și te hrănești astfel cu energie negativă. Iar dacă te plictisești cu adevărat poți să delapidezi o bancă. Profit!

Litere

În ziua de azi încă se mai practică jocul intitulat „Fazan“. Din păcate n-am știut să exploatăm această resursă incredibilă și să facem un campionat național de Fazan. LPF, Liga Profesionistă de Fazan, cu o cupă a Fazanului și meciuri amicale. Și da, pentru a ajunge la o asemenea performanță trebuie să ai facultatea de litere, fără dubii. Poate părea agasant (te-am închis), și poate chiar enervant (te-am închis din nou), dar învață ca un elefant (ai FAZ deja) și o să ajungi campionul național la Fazan.

Științe economice

Mulți ar spune că economia nu-i o știință, mai ales dacă vrei să-ți deschizi un butic sau o spălătorie auto, dar e bine să suni inteligent pe lângă ceilalți antreprenori de carton din cartierul tău. E bine când știi două-trei cuvinte despre inflație, dobânzi, barbut, gropița, perețica și rummy pe bani. Să vezi aprecieri pe capul celorlalți baștani, dar și invidia dujmanilor pentru că tu „jtii prea multe baros ji nui bine, trăițar!“.

 Teologie

Ca absolvent ratat de Teologie, n-ai prea multe alternative la meseria de popă, dar ai una bună, sigură și bănoasă: cerșetor. Practic, asta se învață timp de patru ani la facultatea aia și, după atâta studiu, probabil că ajungi la un nivel al iscusinței ce tinde spre perfecțiune. Cum spunea maestrul Dinică în Filantropica? „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană“. Iar popii întind mâna după bani, spunând cea mai captivantă poveste din toate timpurile, cu dumnezei, cu sfinți, cu nașteri și învieri miraculoase, cu apă transformată-n vin, dar mai ales cu mântuire, Rai și fericire eternă. Dar pentru asta trebuie să plătești, pentru că așa zice Daniel. PF Daniel. Amin!

Academia de Poliție

Aici e mai complicat, dar, cu ceva îndrăzneală, te poți descurca mult mai bine decât un polițist. De pildă, poți lua exemplu de la șefii tăi și să te faci milițian. Meseria de polițist e nașpa – e grea, periculoasă și nebănoasă. Plus că ești obligat să aplici legea indiferent de numele infractorului și n-ai voie să iei nici șpagă. Pe de altă parte, ca milițian ești aranjat. Ai voie să iei șpagă indiferent de numele infractorului și nu trebuie să aplici legea. Ba chiar e contraindicat, doar nu vrei să râdă colegii tăi de tine și să te facă fraier!

Filosofie

Într-o țară normală, un absolvent de filosofie este angajat oriunde e nevoie de un om care să gândească limpede chiar și pe etnobotanice. Noi trăim, însă, în România unde e valabil următorul banc: „Î: Ce spune un absolvent de filosofie în prima lui zi de muncă? R: Ketchup sau muștar?” Există și vești bune, însă! Meseria de filosof a intrat, de curând, în nomenclator, așa că o să aveți ocazia să vă angajați în domenii diverse ca filosofia șaormei, filosofia call-centerului sau filosofia ospătăriei.

Psihologie

Având în vedere ce-nțeleg concetățenii noștri prin „psihologie“, un absolvent al acestei facultăți va putea să intre în bresle onorabile precum astrologia, mentalismul sau spiritismul. De-asemenea, un blog pe care să dea sfaturi în dragoste de tipul „comunicarea e cea mai importantă“ e obligatoriu și îi deschide posibilitatea tânărului psiholog să apară la o emisiune de monden în care să explice „științific“ de ce au divorțat Bianca Drăgușanu și Victor Slav. Voiai să le oferi românilor ajutor specializat? Adică vrei să zici că suntem nebuni, nu?

Metalurgie

Deşi mulţi zic că nu mai avem industrie, deci n-are rost să faci facultăţi tehnice, să ştiţi că Metalurgia e aur la casa omului! Sau, dacă nu aur, măcar fier vechi, fontă, cupru şi cositor. După ce ai terminat facultatea asta, nu-ţi rămâne altceva decât să-ţi cumperi o Dacia Pickup, din alea vechi, la mâna a patra, şi s-o iei frumuşel printre blocuri, urlând din toţi rărunchii: „Fiareee veeechi cumpăăăr!”. Succesul va fi garantat şi, dacă în doi ani nu vă luaţi palat cu turle să nu-mi spuneţi mie pe nume!

Transporturi

Ai Transporturile la bază, eşti un om făcut. Poate n-ajungi să lucrezi la Uzinele Dacia, da’ măcar îţi iei un hârb de microbuz de 8 locuri, înghesui în el 20 de oameni şi-i dai talpă. Faci zece curse din astea zilnic, te doare la başcheţi, că sigur umfli mai mulţi bani decât ia un inginer-şef la Renault. În plus, nu plăteşti nicio taxă la stat, că doar nu eşti prost să tai vreo chitanţă şi unde mai pui că, dacă reuşeşti să bagi în maşină nu 20, ci 25 de muşterii, fie intri în Cartea Recordurilor, fie în şanţ, dar de intrat, tot intri undeva!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare