În vreme ce unii îl plâng pe Adrian Năstase ca pe un Christ răstignit a doua oară – evident, în cămaşă Gucci şi cu piroane Svarowski – , alţii jubilează de mama focului. De fapt, la condamnarea unui fost premier n-ar trebui nici să-l jelim, nici să chiuim. Ar trebui să ne plângem pe noi, ca naţie, fiindcă am fost în stare să punem în fruntea bucatelor un asemenea gurmand dovedit.
La drept vorbind, dl. Năstase a fost condamnat, ca şi Al Capone, pentru un mizilic: nu pentru violarea cu repetiţie şi perversiuni a unei democraţii tinere, fragede, da’ fără minte, nu pentru jecmănirea a miliarde de lei din banul public cu afaceri gen Petromidia, Bechtel, etc, etc, ci pentru un mizilic de juma de milion de coco. Adică bani pentru care un mafiot născut, nu făcut, nici măcar nu s-ar fi dat jos din pat.
De-aia acum, pe Antena 3 şi RTV corul bocitoarelor de profesie jeleşte cu şapte rânduri de lacrimi, toate plătite în avans: „Da’ ce-a făcut, băi, nene, a omorât pe cineva, de i-au dat patru ani?”. De omorât n-a omorât, dar puşcărie se dă, le reamintesc vuvuzelelor, nu doar pentru crimă şi genocid, ci şi pentru expunerea în chiloţi, cu pene-n cur, pe stradă. Şi apoi, hai să fim serioşi: pe Ştefănescu-Bachus l-au împuşcat pentru un amărât de vin botezat, dacă s-ar fi aplicat legea aia cu îmbogăţirea ilicită n-ar fi ajuns toate gloanţele glorioasei Armate Române să-i pedepsească pe corupţii de azi.
Una peste alta, semne bune anul are: se dă cu executare. Or, dacă un zeu pogorât printre muritori, ca Adelu, a rămas în doar două case – Rahova şi Jilava – din patru, câte avea, e foarte posibil ca şi semizei mediocri în domeniul ciordelii de la buget, precum Fenechiu, Dragnea sau Voiculescu, să aibă în curând parte de-un credit doar cu buletinul şi să se pricopsească pentru vreo câţiva ani cu gratii la termopane şi graţii la duşuri. Şi nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mai că le-aş plăti ratele din banii mei, doar să-i văd odată la casa lor.
Exclusiv online
