AcasăActualitatePupat Piața Dependenței!

Pupat Piața Dependenței!

Răzvan Lucescu s-a aruncat din prima în brațele lui Adi Mutu, de care s-a îndrăgostit din nou, precum pruncul de sânul regăsit al mamei.

Nici n-a venit bine la Petrolul, că Lucescu Junior s-a apucat să-i meșteșugească o statuie lui Mutu, care mai are puțin și-l bate la cur pe Ilie Oană la numărul de like-uri.

„Este un lider carismatic – au!, de forță – aoleu!, care dă fiori adversarilor – văleu!“, a spus Răzvan despre Briliantul opac al zilelor noastre.

Același antrenor care nu a apucat să facă furori în Qatar decât cu cercelul din ureche a precizat că Mutu a fost unul dintre motivele venirii sale la Ploiești. Și al plecării, probabil.

În lipsa unui Mircea Dridea sau a unui Tavi Grigore, toată lumea de la club încearcă să-l transforme în erou pe singurul fotbalist român care a precizat de la începutul carierei că nu-și dorește să fie asta. Omul a preacurvit, a prizat, a fumat, a bătut, dar ce folos?! Lupii îl vor erou cu orice preț!

Aleargă Adi mai mult de 10 metri după o minge – ce sacrificiu! Dă Mutu o pasă bună înapoi – ce talent! Îl scuipă pe un adversar – ce gest nobil!

Pus căpitan de Contra, Adrian va fi ridicat probabil la rangul de general de Lucescu, iar în istoria clubului va rămâne cu siguranță drept Împăratul Hadrian.

Ce reacție va avea oare Răzvan când Petrolul va pierde un meci cu 5-0, iar Mutu va da buzna în Bamboo pentru a petrece până la 5 dimineața. Să ne imaginăm: „Pentru Adi, eșecul nu este decât poarta către viitorul succes, pe care el are obiceiul de a-l sărbători în avans.“

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare