Bianca Drăgușanu a început, după mascarada țigănească cu Victor Slav, un fel de gibon bărbierit, cu expresia facială a unui făraș de bucătărie să debiteze inepții despre Univers și despre pata de rugină de pe cine știe ce merțan. Spune niște idioțenii zumuinde care răsună a unghii netăiate pe cerebel combinate cu privirea aia de om care a venit să fure scaune, dar nu poate.
Zilele trecute, plimbând ursul pe la mall, Bianca a decis să se apuce de filozofat, observând un tip din ăla cu o barbă asemănătoare cu un siloz păros, gazda unei colonii de tenii. A decis că nu mai poate. N-a mai apărut într-un tabloid slinos de cinci zile!
Și a început să pună pe Facebook niște citate nereușite din Dostoievski, doar, doar să pară mai interesantă pentru gherțoii dați cu gel pe părul de pe fese. Își afișează zilnic mecla de portofel de imitație de piele cu o porcărie vasoconstrictoare alături.
Când aud termenul ,,inteligență”, pus lângă ,,Bianca Drăgușanu” îmi urcă voma până în spatele dinților. Nu poți să îi atribui unei păpuși sex-shop hibride inteligență. E ca și cum ai atribui reclamelor alea proaste la Cosmote cu Oanea Pellea profunzime. Ceea ce nu e nici adevărat, nici profund și nici nu mă convinge să cumpăr telefoane de la Cosmote, datorită platitudinilor alea de pe afișe scrise în Publisher.
