– Domnule Pleşu, s-a dat publicităţii clasamentul anual al celor mai furate cărţi şi, implicit, al celor mai ciordiţi autori din librăriile româneşti. Spre surprinderea noastră sinceră, numele Andrei Pleşu nu apare în nicio statistică. Suntem curioşi dacă este rezultatul unor mai bune măsuri de securitate sau, pur şi simplu, al scăderii interesului cititorilor autohtoni faţă de operele dumneavoastră.
– Răspunsul este evident, chiar trebuia s-o lămuresc tot eu şi pe asta?! Le-am telefonat directorilor de librării şi i-am ameninţat că le dau toate vânzătoarele afară dacă mi se mai subtilizează subtilele mele lucrări! Întrebaţi-l pe Eftimie, o să vă confirme personal!
– Cumva măsura a dus la o sporire a vânzării cărţilor pe care le-aţi scris?
– Da' de unde! Sincer, acum îmi pare rău că m-am pripit. Eram eu şparlit, dar asta mă făcea şi citit!
– Noi bănuim că interesul din anii trecuţi s-a datorat şi reclamei făcute scrierilor dumneavoastră de către Mihai Gâdea, atunci când v-a înfierat la Antena 3 că sunteţi băsist, pupincurist şi arivist.
– Tocmai ăsta a fost şi motivul pentru care nu l-am acţionat în judecată. Iniţial, m-am gândit s-o fac şi să-i cer drept despăgubiri un leu, pe care să-l fi depus în contul din Panama al lui Băsescu, deţinut de mine împreună cu dictatorul. La o analiză mai atentă, am hotărât că beneficiul popularizării mele la Antena 3 va fi superior, lucru oglindit în furatul exploziv din librării al cărţilor semnate Andrei Pleşu.
– Printre volumele furate în 2015 cu prioritate s-au numărat "Cronica de Cotroceni" a Adrianei Săftoiu şi "Pas cu pas" al unui anumit sas. Cum s-ar zice, tot lui Băsescu i s-ar datora într-un fel succesele respective.
– Domnule, suntem siliţi, istoric şi cultural, să trăim sub conceptul "Băsescu" până la dispariţia fizică a domniei sale sau a noastră, şi chiar dincolo de ea. Mai ales c-am citit şi eu câte opere a elaborat deja domnul Voiculescu acolo unde creează acum, vă daţi seama câte o să mai scrie până la ieşirea înainte de termen?
– Credeţi că domnul Voiculescu a scris numai despre Băsescu?
– Să te gândeşti că domnul Voiculescu nu a scris exclusiv despre Băsescu este ca şi cum ai fi convins că Eminescu n-a scris nimic despre Veronica Micle, ca să mă limitez la un exemplu cu impact popular.
– E bună asta, că Eminescu s-a mai şi certat cu Veronica şi i-a trimis misive furioase. Să fie între Băsescu şi Voiculescu un amor tainic, cu năbădăi, ce va îmbogăţi providenţial literatura română?
– Poate dacă ajung colegi de celulă. Nu-i doresc asta domnului Voiculescu, sunt sigur că tot Băsescu va fi cel de deasupra, nu doar cu patul suprapus!
– Încă mai mâncaţi eclere cu kilogramul, cum citim noi pe Facebook, în pofida diabetului?
– Trebuie să vă mărturisesc: eclerele ie vieaţa mea! Doar că acum mi le prepară nevastă-mea cu fructoză şi xylitol. Eu, Liiceanu şi Patapievici facem câte o orgie ecleristică de uităm total ecleziastica de orice natură din mâzgălelile noastre publicate!
– Vă urăm mari succesuri la ecleristică şi beletristică, să dea Domnul ca în 2016 să reveniţi pe un loc fruntaş în ce priveşte şparleala din librării! Deoarece asta tinde să devină principalul indice al calităţii, acolo unde se fură totul într-o manieră de natură să-l uimească şi pe domnul Lucian Boia. La mulţi ani, plus multe volume luate fără bani!
– Vă mulţumesc şi să vă audă Cel de Sus! Nu vreau să ajung până acolo încât să mă ciordesc singur de pe raft, să-mi menţin cota. Sau (Doamne fereşte!) să-l sun pe Liiceanu să mă fure el; ăsta nici măcar un metru de pământ la Roşia Montană n-a ştiut să mânărească la viaţa lui, ca amicul Pata. Garantat Gâdea!
Citeşte şi: TOP 7 abuzuri ale lui Pleşu asupra vânzătoarelor de la Humanitas