AcasăActualitateCCR a decis: vor fi două tururi de scrutin,...

CCR a decis: vor fi două tururi de scrutin, dar numai în orașele unde nu există candidați PSD!

Aflând despre decizia Curții Constituționale privind organizarea alegerilor într-un singur tur, milioanele de români care, pe ploaia asta, numără bani virtuali pe Pokerbet sau fac sex cu cine vor ei pe YouPorn, au început deja să umple Facebook-ul cu poze de pisici în bernă sau cu mesaje gen ”JeSuitFutut”. Totuși, ei n-ar trebui să se descurajeze, pentru că nu e dracul atât de negru și nici cei nouă judecători de la CCR atât de imbecili pe cât par.

Astfel, potrivit unui expert în materie de drept constituțional pe care am reușit să-l contactăm, se pare că decizia Curții Constituționale nu a fost înțeleasă cum trebuie. ”Nici vorbă că judecătorii sunt niște comuniști vânduți pe o sinecură, care execută acolo ce le dictează binomul PSD-PNL/aceeași mizerie. Dacă vă uitați bine și o citiți printre rânduri, decizia CCR chiar avantajează partidele mici. S-au grăbit cei care cred că totul e pierdut și că acum România va deveni iarăși roșie și plină de primari PSD aleși într-un singur tur, cu o reprezentativitate de-a dreptul zdrobitoare, de 15-20% din voturi. De fapt, decizia prevede clar că nu se vor organiza două tururi de scrutin doar în localitățile unde candidează și membrii PSD. În cătunele unde PSD nu are candidați se vor organiza, însă, două tururi de scrutin”, a precizat domnul avocat Augustin Jegrean.

Potrivit deciziei finale a CCR, ca să poată câștiga alegerile, acolo unde ele sunt organizate într-un singur tur, candidații vor trebui să îndeplinească o serie de condiții: să fie membri PSD, să aibă cel puțin un blat făcut cu PNL și un dosar penal. Eventualele condamnări penale pentru furt, delapidare sau luare de mită pot reprezenta un avantaj. În cazul candidatelor femei, vor fi declarate primărițe doar cele care îndeplinesc, la rândul lor, câteva condiții esențiale: să fie blonde, să fi avut o frumoasă relație profesională cu Dan Voiculescu și să aibă gura cel puțin la fel de mare ca capul.

De asemenea, decizia mai stipulează că, dacă prin cine știe ce miracol doamnele blonde și cu gura mare nu ies din primul tur, se vor organiza iarăși alegeri, de câte ori e nevoie, până când respectivele dudui sunt alese primărițe.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare