Pentru Paștele din acest an, conducerea interimară a Partidului Social Democrat (PSD) nu mai vrea să vopsească ouăle în roșu.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, încearcă să facă uitat trecutul roșu al formațiunii politice, în vederea obținerii unor rezultate mai bune la viitoarele alegeri locale și parlamentare, ce nu se știe când vor mai avea loc.
Marcel Ciolacu ar vrea ca roșul de pe PSD să se poată lua repede, precum vopseau de ouă din Piața Obor pe degete, dar acest lucru este puțin probabil.
Nici galbenul liberal nu reprezintă o culoare tocmai potrivită, având în vedere că oricum mulți aleși locali ai PSD ar putea trece la nuanțele impuse de premierul Ludovic Orban, mai ales dacă le va prelungi mandatele de edili.
Astfel, Marcel Ciolacu ar putea alege un maroniu (căcăniu, cum mai este cunoscut) în dungi sau picățele pentru partidul său, ori curcubeul întâlnit la paradele gay – așa măcar ar mai avea mici speranțe de a câștiga electorat.