Am trecut şi prin ultima sărbătoare importantă a începutului de an, aceea a Sfântului Ioan Botezătorul. Nu ştim cum se face că, deşi România e plină de sfinţi şi Ioni pe deasupra, mai toată presa își amintește în această zi de Ion Iliescu. Așa că, cel puțin azi, noi vom fi excepţia care confirmă regula şi nu-l vom pomeni pe nea Nelu.
Sfântul Ioan Botezătorul a fost un Înaintemergător al Domnului Iisus Hristos, a cărui sosire a anunţat-o prin harul său de proroc. La fel cum Ion Iliescu s-a dovedit un Premergător al Revoluţiei Române, a cărei sosire n-o anunţa nimic şi nimeni, nici măcar Ion Iliescu. Ocupaţia de bază a Botezătorului era aceea de Botezător, procedeu pe care îl aplica utilizând apa Iordanului. Destul de asemănător cu botezarea de către Ion Iliescu a evenimentelor din decembrie '89 cu numele de "Revoluţie", prin servirea către enoriaşii fesenişti majoritari a unor iordane meşteşugite. Sfântul Ioan nu uita să le amintească celor botezaţi cu apă că demersul său era provizoriu şi adevăratul botez le va fi dăruit de Mântuitor, folosind Duh Sfânt şi Foc. Aici ar fi o mică diferenţă: Ion Iliescu susţinea că FSN-ul era provizoriu şi doar pregătitor al alegerilor, dar nu uita să le amintească credincioşilor că tot FSN-ul le va fi Duh Sfânt şi pe viitor, în caz contrar urmând ca poporul şi bogăţiile sale să fie mântuite de legionarii care voiau să-i ia locul şi România. Gata, asta a fost ultima, de acum încolo îl uităm pe Ion Iliescu.
Există unele controverse cauzate de cercetători biblici, susţinători ai ideii că Ioan Botezătorul avea puteri chiar mai mari decât ale lui Iisus. Analog, despre Ion Iliescu se afirmă c-ar fi existat Puteri mai mari decât a lui ce l-ar fi anunţat şi nominalizat.
Ioan Botezătorul era vestit prin austeritatea sa, purtând îmbrăcăminte din păr aspru, de cămilă, şi hrănindu-se doar cu lăcuste şi miere sălbatică. Le refuza botezul fariseilor şi saducheilor veniţi la el, certându-i aprig pentru falsa lor pocăire şi numindu-i "pui de năpârci". Deşi se poate spune că, în raport cu tradiţiile congregaţiei sale, Ion Iliescu a fost mereu un adevărat pustnic nededat la răsfăţurile materiale, s-a dovedit mult mai tolerant cu fariseii şi saducheii din Partid; pe care îi mustra pentru aplecările spre desfătare pe banii mulţimii, dar totodată îi şi încălzea la sân ca pe nişte pui de năpârcă.
Mai departe, aţi citit şi voi în carte: acuzându-l pe Irod Antipa de preacurvie cu soţia fratelui aflat încă în viaţă, Ioan îşi află sfârşitul prin decapitare, la cererea curvei în cauză. Aici ni se pare o exagerare, specifică timpurilor, din partea ambelor părţi. Botezătorul ar fi trebuit să fie şi el, precum Ion Iliescu, mai înţelegător cu păcatele omeneşti, iar respectivii curvari îl puteau lăsa pe acuzator să acuze în legea lui, aşa cum s-a făcut pe timpul Justiţiei lui Iliescu. Totul s-ar fi sfârşit cu un NUP din partea ambelor părţi conflictuale, căci şi DNA a apărut abia după izolarea stâlpnică a lui Ion Iliescu.
În final, menţionăm că din Ioan Botezătorul mai sunt astăzi active câteva moaşte despre care se ştie că fac minuni plăcute Domnului, în timp ce moaştele lui Ion Iliescu se străduie degeaba să mai facă minuni în Partidul rămas al saducheilor şi fariseilor. Fiecare lucru la timpul său, chiar dacă Ion Iliescu pare să fi intrat spre conservare veşnică în vitrina social-democraţiei româneşti. Dar despre asta la anul şi la mulţi ani; când vom încerca din nou în zadar să vorbim despre Botezătorul fără să ne amintim despre Retezătorul cu lămpaş, vestit şi dăruit României în '89 dinspre Răsărit.
