AcasăPoliticIohannis va rosti mâine discursul legat de terminarea Celui...

Iohannis va rosti mâine discursul legat de terminarea Celui de-Al Treilea Război Mondial, pentru a-l încheia la timp

Europa s-a trezit în această dimineață în zgomote de “poc, poc, poc!”, după ce președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a început să deschidă matrioșca ucraineană, încercând să dea de Volodimir Zelenski.

Țarul de la Kremlin nu a știut însă că Zelenski plecase deja spre zări occidentale mai prietenoase, care i-au garantat multe grade.

În acest context geopolitic fierbinte, nici politicienii de pe Dâmbovița nu au putut rămâne impasibili.

Administrația Prezidențială a anunțat că șeful statului, Klaus Iohannis, își va începe mâine la prânz – când se mai trezește – discursul referitor la terminarea Celui de-Al Treilea Război Mondial.

Președintele Klaus Iohannis va începe discursul mâine, pentru a avea la dispoziție suficient timp la dispoziție să-l încheie înainte de declanșarea Celui de-Al Patrulea Război Mondial.

Aceasta, pentru ca șeful statului să nu se regăsească din nou în situația de a anunța că Federația Rusă a atacat regiunile proruse din Ucraina, Kievul fiind deja controlat de regimul instalat de maestrul păpușar de la Kremlin, până când Iohannis a rostit “O (…) zi (…) bună (…)!”.

Laurenţiu Muşoiu
Laurenţiu Muşoiu
Senior Editor

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare