„În campanie, cuvântul-cheie va fi normalitate. Chiar glumeam cu colegii spunând că PSD va însemna în următoarele luni Partidul Smerit Democrat”, a explicat unul dintre vicepreşedinţii partidului aflat la Congres. Ideea strălucită a stârnit imaginația colegilor săi care s-au repezit să vină și ei cu variantele lor. Vi le prezentăm în premieră absolută, fiind singura revistă care a aflat noile denumiri la care se gândesc corifeii social-democrați, aceste inteligențe peste media umană care au uimit publicul cititor de Capra cu trei iezi.
PSD – Partidul Săracilor Doldora
PSD – Partidul Supozitorului Diareic
PSD – Partidul Striperilor Damblagii
PSD – Partidul Sugătorilor Devotați
PSD – Partidul Social Demolat
PSD – Partidul Sănătății Decedate
PSD – Partidul Sulei Divine
PSD – Partidul Stânga Dreaptă
PSD – Partidul Sexului Dezamăgitor
Propunerile au stârnit interesul colegilor de alianță care, nevrând să se lase mai prejos, s-au grăbit să vină și ei cu variante proprii:
PNL – Partidul Național al Leneviei
PNL – Partidul Nătângilor Lamentabili
PNL – Partidul Nulității Lamentabile
PNL – Partidul Nopții Lungi
PNL – Partidul Nou Lustruit
PNL – Partidul Nevoia Luxului
PNL – Partidul Năăăăăă Lăăăăăăă
Se pregătește AUR.