HomeActualitateAsociaţia Vegetarienilor deplânge condamnarea la închisoare a lui Remeş

Asociaţia Vegetarienilor deplânge condamnarea la închisoare a lui Remeş

În urmă cu câteva minute, foştii miniştri Decebal-Traian Remeş şi Ioan Mureşan au fost condamnaţi de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la câte trei ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă. Printre primele reacţii la această decizie se numără şi cea a Asociaţiei Vegetarienilor din România, care a deplâns decizia instanţei, deşi o consideră justă. Preşedintele acestei grupări, domnul Brăduţ Leuştean, ne-a declarat: „Regret că s-a ajuns aici! Noi avertizăm de ani de zile populaţia că nu este deloc sănătos să consume carne. Nici prăjită, nici fiartă, nici crudă, cu atât mai puţin sub formă de caltaboşi. Pentru că drama prin care trec acum cei doi foşti miniştri a fost cauzată exclusiv de lăcomia cu care s-au năpustit asupra caltaboşilor. Suntem absolut convinşi că, dacă în locul sacoşei cu caltaboşi s-ar fi aflat, de pildă, una cu roşii sau castraveţi ori o valiză cu praz, ca în „Nea Mărin miliardar”, nimeni nu le-ar fi zis celor doi nici dă-te mai încolo! Doar aţi văzut şi dumneavoastră: Becali, dacă a umblat cu o valiză plină de verdeaţă, pe la meciuri, a păţit el ceva? Absolut nimic!”.

Am intenţionat să aflăm şi opinia renumitului profesor Mencinicopschi referitoare la acest caz, dar, din păcate, o coincidenţă nefericită a făcut ca Domnia Sa să aibă tot astăzi un nou termen al procesului în care este judecat, alături de la fel de renumitul profesor Voiculescu, în dosarul „I.C.A.”. De aceea am decis să nu-l mai contactăm, presupunând, pe bună dreptate, că e şi-aşa, săracu’, atât de supărat, că nici grâu încolţit nu-i mai arde să mănânce! Domnul Leuştean consideră însă că temerile profesorului Mencinicopschi sunt neîntemeiate: „Veţi vedea, el nu va fi condamnat la închisoare, pentru că nu se atinge de caltaboşi, ca Remeş, ci se hrăneşte sănătos, fără E-uri, fără afânători, fără îndulcitori artificiali! Nici domnul Voiculescu nu va păţi nimic, întrucât şi dânsul este vegetarian convins! Totuşi, deşi ştim că a fost colonel, i-am recomanda să aibă grijă cu ardeiul ăla iute, care poate ataca colonul şi, în altă ordine de idei, le-ar putea cauza, indirect, arsuri serioase la papilele gustative domnilor Mircea Badea şi Mihai Gâdea!”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare