HomeActualitateBorcea turbează: „Brădișteanu m-a nenorocit“

Borcea turbează: „Brădișteanu m-a nenorocit“

Şoc la meciul Stelei de luni cu U Cluj! Imaginile cu Borcea în tribune înfăşurat în steag roş-albastru, încurajându-i pe viteziştii lui Ilie Stan, au făcut înconjurul lumii.

Deşi au trecut două zile, nimeni n-a reuşit să afle motivul pentru care fostul dinamovist a decis să strige din răsputeri pentru Steaua. Noi, în schimb, l-am aflat! Povesteşte renumitul chirurg Brădişteanu, cel care l-a operat pe Cristi joia trecută pe cord: „Intervenţia în sine n-a fost extrem de complicată, dar m-a şocat ce am găsit în inima lui, aşa că a trebuit să iau o decizie radicală. Am fost obligat să-i îndepărtez frustrarea provenită de la neparticiparea în Champions League, tristeţea că Steaua a triumfat la Sevilla în ’86 şi stresul provocat de posibilitatea ca echipa lui să rateze, iar, titlul. Sper să mă înţeleagă şi să nu fie supărat, pentru că nu eu sunt vinovat.

Dinamo e cea care l-a adus în acest stadiu, eu doar mi-am făcut meseria. I-am înlocuit sângele alb-roşu care-i curgea prea repede prin vene cu unul care să curgă mai liniştit. N-am ştiut că acesta provine de la un donator roş-albastru, dar nici nu conta, misiunea mea era să-i salvez viaţa”.

„M-am trezit din anestezie iubind ce am urât de când mă ştiu, pe Steaua, e un coşmar! M-am făcut de râs scandând pentru ea, e de neimaginat asemenea umilinţă. Brădişteanu m-a nenorocit, acum sunt stelist şi vă spun, cu mâna pe suflet, mai bine nu-mi salva viaţa, Atotstivuitorul ştie că preferam să mor câine. E adevărat că, înainte de operaţie, am semnat că-mi asum orice risc, dar nici chiar aşa! Îl voi da în judecată pe doctor şi voi solicita o nouă intervenţie chirurgicală în State. Deşi, sincer să fiu, mi-e şi frică! Dacă mă trezesc fan Colorado Rapids!?”

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare