HomeActualitateCercetătorii britanici: „Protestele A3, mai nocive pentru planetă decât...

Cercetătorii britanici: „Protestele A3, mai nocive pentru planetă decât flatulenţele vacilor!”

Ca urmare a protestului de luni din fața Palatului Cotroceni, cercetătorii britanici de top au anunțat rezultatele unui studiu despre marea mișcare Antena 3. Astfel, după studiul cobailor umani octogenari de la mitingul de duminică, s-a ajuns la concluzia că asemenea proteste vehemente sunt mai nocive pentru stratul de ozon decât toată poluarea provocată de flatulenţele vacilor, poluarea chimică şi defrişarea pădurilor amazoniene.

Motivul ar fi, evident, bătrânii participanți la aceste plimbări în amiaza mare, ei emiţând o cantitate de gaze direct proporțională cu cea eliberată în atmosferă de o mie de centrale termoelectrice. „Atunci când pensionarii sunt risipiţi, pericolul e infim, dar dacă se adună laolaltă, în grupuri de câteva mii, există riscul producerii unor bombe ecologice şi implicit al unor dezastre precum cutremure, erupţii vulcanice şi inundaţii mult mai grave decât cele din Teleorman”, a precizat un cercetător britanic.

Şi meteorologii români certifică rezultatele studiului, ei fiind de părere că temperaturile caniculare din aceste zile sunt rezultatul direct al mitingului de duminică. Specialiştii îi imploră pe bătrâni ca, dacă le pasă de viitorul planetei, să stea în zilele astea mai mult prin casă şi nici măcar în faţa blocului să nu se adune în grupuri mai mari de patru persoane.

 

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare