AcasăActualitateDictatorul Erdogan, cel mai îndrăgit sultan

Dictatorul Erdogan, cel mai îndrăgit sultan

Când Ataturk murea, acum aproape opt decenii, răpus de prea marea lui patimă pentru băutură, el lăsa turcilor nu doar un stat puternic și secularist, scuturat de tradițiile care-l ținuseră ancorat în Evul Mediu atâta timp, ci și o misiune: de a veghea ca nimeni, niciodată, să nu mai poată face din Turcia bolnavul Europei, o țară islamizată și fanatizată de ură. Iar armata trebuia să fie garantul acestei misiuni.

Și armata, până acum, a acționat de fiecare dată când ultima dorință a lui Ataturk a fost încălcată de vreun politician sau altul. Dar niciodată, după vreo lovitură de stat, în Turcia nu s-a instalat dictatura militară, ci generalii s-au dat deoparte, reinstaurând democrația și lăsând partidele să conducă. Asta a fost până acum. Pentru că acum, după înfrângerea loviturii de stat date de militari la Istanbul, sultanul Erdogan va distruge, o dată pentru totdeauna, puterea armatei. Ce se va întâmpla nu-i greu de ghicit: conducătorii armatei, fideli ideilor lui Ataturk, vor fi înlocuiți cu niște papă-lapte care nu vor trage nici măcar un pârț, darămite un glonț, fără ordin direct de la Erdogan.

Ceea ce e mai surprinzător e sprijinul total și necondiționat dovedit de ”statele civilizate” față de Erdogan. Alo, nenea Barack Hussein, pune mâna pe-un manual de istorie și întreabă-te ce s-ar fi întâmplat cu revoluția americană dacă Franța, stat civilizat, ar fi sprijinit la fel de total și necondiționat Marea Britanie, suveranul de drept al coloniilor, să-i masacreze pe revoluționari? Mai era matale președinte poate pe o plantație de bumbac din Alabama!

Cu alte cuvinte, americanii și occidentalii știu că Erdogan e un tiran de cea mai cruntă speță, știu că încurajează islamizarea Turciei, știu că lichidează fără milă orice opoziție și că taie netul, Twitterul și Facebookul când vrea mușchiul lui, dar cu toate astea îl susțin până-n pânzele albe, ascuzându-se în spatele formulei ”sprijinim guvernul ales democratic”. Păi, stați așa, fraților, că și Gaddafi, și Saddam, și Mubarak erau aleși democratic, p-ăștia de ce i-ați lichidat? De ce Saddam e un dictator rău, iar Erdogan e un dictator bun? Și-unul, și celălalt, au omorât kurzi la greu, doar că unul a sfârșit în ștreang, iar celălalt se vede acum pupat în cur și de Obama, și de doamna Merkel, și de toți papițoii fără vlagă care conduc lumea occidentală.

Ajutându-l pe tiranul Erdogan să revină la putere, occidentalii tocmai au bătut ultimul cui în sicriul democrației turcești. Pe viitor, sultanul megaloman va putea face ce vrea el în Turcia. Și, dacă până acum, bătea, să zicem, o sută de protestatari la Istanbul, de-acum o să poată și ucide o sută, că nu-i zice nimeni nici. Dacă până acum dădea cu bombardeaua în o mie de kurzi, de-acum o să poată da în ei și cu bomba atomică, liderii occidentali se vor face că n-au văzut nimic. Dacă până acum Erdogan arunca pe capul Europei un milion de refugiați, de acum o să arunce câteva milioane, că are balta pește și oricum proștii din UE sunt gata să-i primească.

Ceea ce e mai grav, din toată povestea asta, e însă orbirea lumii civilizate, care încurajează un dictator să creeze un stat islamic la porțile ei și pe urmă o să întrebe de ce s-au apucat toți nebunii să se arunce cu camionul în mulțime. Și mai e un lucru grav: că în această epocă a corectitudinii politice, ca niciodată în istorie, revoluțiile nu vor mai putea fi făcute fără voie de la stăpânire.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare